Potrivit IPJ Dolj, efectivele Biroului Rutier au organizat, ieri, pe principalele artere rutiere ale municipiului Craiova, o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie generate de nerespectarea de către conducătorii auto a regimului legal de viteză. Astfel, poliţiştii rutieri au controlat peste 60 de autovehicule, au legitimat 68 de persoane şi au aplicat în total 43 de sancţiuni , din care 24 pentru depăsirea vitezei regulamentare. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de oamenii legii a fost de 10.035 lei. De asemenea, acestia au reţinut în vederea suspendării 3 permise de conducere, precum şi un certificat de înmatriculare. Între cei rămaşi fără permis se află şi Emanuel Bruno S., de 29 ani, din Craiova, care a fost depistat conducând un autoturism pe str. Râului din localitate cu viteza de 104 km/h.