Administrator de firmă, la judecată pentru fraude cu fonduri europene

0
350

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihai Lungu, reprezentant legal al unei societăţi agricole la data comiterii faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în valoare de peste 60.000 lei şi complicitate la înşelăciune.  Bărbatul încercase în primăvară o înţelegere cu anchetatorii, mai exact a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în baza căruia ar fi scăpat cu o pedeapsă de 2 ani cu suspendare, însă instanţa a respins acordul, aşa că va fi acum judecat la Tribunalul Dolj.

În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor în dosar, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova au reţinut următoarea stare de fapt: la sfârşitul anului 2006, în vederea încheierii unui contract între o societate comercială şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), inculpatul Lungu Mihai i-a procurat administratorului acestei firme, inculpatul Grecu Stelian, trimis în judecată la începutul lunii iunie 2014, o ofertă de bunuri, ce cuprindea date nereale, în scopul obţinerii pe nedrept, de către acesta din urmă, a unor fonduri publice nerambursabile. Urmare a acestei acţiuni, inculpatul Grecu Stelian i-a indus în eroare pe funcţionarii APDRP care au autorizat, ca eligibile, cheltuielile efectuate cu achiziţia unor echipamente şi au dispus decontarea, către firma respectivă, a sumei de 61.720,28 lei (46.290,21 lei reprezentând fonduri europene nerambursabile şi 15.430,07 lei reprezentând fonduri nerambursabile de la bugetul statului), după cum se arată într-un comunicat de ieri al DNA.

Pe 31 martie 2014, inculpatul Lungu Mihai încheiase în aceeaşi cauză, cu procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova, un acord de recunoaştere a vinovăţiei: potrivit anunţului făcut de procurorii DNA la momentul respectiv, „în prezenţa apărătorului ales, inculpatul LUNGU MIHAI a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a următoarei pedepse: 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, timp în care trebuia să respecte o serie de obligaţii”. Tribunalul Dolj a respins însă acordul de recunoaştere a vinovăţiei, astfel că procurorii au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a bărbatului. A fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ce aparţin inculpatului Lungu Mihai, până la concurenţa sumei de 61.720,28 lei, iar dosarul s-a înregistrat deja la Tribunalul Dolj, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.