Povestea Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

0
1178

Puţini ştiu că pe locul unde se află impozantul edificiu al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova se afla, de multe decenii, cam până în 1969 „Piaţa Centrală”, dominată într-un fel de vestita hală pentru carne (chiar bine aprovizionată în acea perioadă), mesele pentru desfacerea legumelor, un sector de columbofilie şi comercializarea păsărilor, care avea să fie mutată pe actualul amplasament, în pofida nemulţumirii craiovenilor şi chiar a criticilor apărute în ziarul local. Pe noul amplasament Piaţa Centrală va parcurge mai multe etape de modernizare, prima de luat în seamă în perioada în care Vasile Bulucea deţinea funţia de primar şi apoi pe mandatul lui Antonie Solomon. Primarul urbei, la momentul investiţiei, la care ne referim, era Petre Gigea Gorun (1965-1968) originar din Goicea Mare, absolvent al Liceului Comercial „Gheorghe Chiţu” şi apoi al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti (Facultatea de Finanţe-Credit). Personalitate de o distincţie aparte, dovadă că a fost repede promovat prim-vicepreşedinte al Consiliului popular al judeţului Dolj, apoi ministru al Finanţelor, consilier al preşedintelui României, guvernator al României la FMI, guvernator al României la Banca Mondială, ambasador al României la Paris. A cochetat permanent cu literatura (14 volume de versuri), autor de volume, oricum un scriitor remarcabil, cu cărţi prefaţate de Alexandru Piru, Ovidiu Ghidirmic, Tudor Nedelcea ş.a.m.d.. În perioada 1981-1987 a fost preşedinte al Federaţiei naţionale de şah, după ce în perioada 1965-1970 fusese preşedinte al secţiei de fotbal al clubului Universitatea Craiova. Teatrul Naţional din Craiova a cărui zi de naştere poate fi considerată data de 29 iunie 1850 era şi este un reper cultural emblematic al urbei. Citez din cartea de memorii a lui Petre Gigea Gorun „Primari ai Craiovei în slujba cetăţii” (Ed. Genessa, 2013), realmente un document istoric. „Execuţia lucrării, aprobată prin hotărârea Consiliului de miniştri 2079/1969, a început în decembrie 1969 şi a durat efectiv până în decembrie 1973, adică 4 ani”. Suprafaţa de teren desinată pentru teatru, inclusiv parcul adiacent este de 40.000 mp, iar suprafaţa construită este de 5.400 mp. Sala de spectacole are dimensiunile de 25×22 m, adică 300 mp, şi o capacitate de 650 de locuri. Autorul proiectului a fost arhitectul Alexandru Iotzu. Personalitatea clădirii derivă din orizontala lungă, continuată de un paviment şi apoi de parcul verde. Valoarea mobilierului a fost de 2.700.000 lei, mecanica de scenă a costat 1.540.000 lei, utilajele specifice 4.000.000 lei, plafonul, lambriurile, mocheta, marmura, toate au mărit costurile investiţiei. S-au plătit lucrări de artă în sumă de 500.000 lei. Orga de lumini a fost importată din Ungaria de unde a fost adusă şi sonorizarea, din Austria procurându-se instalaţia de climatizare şi reflectoarele. Proiectul de machetă a fost expus vizionării publice colectându-se nu puţine propuneri pentru amplasament, arhitectură şi proiectare. Executant a fost ales Trustul de construcţii locale, condus de ing. Ion Bădiţă. Alfându-se în centrul Craiovei, investiţia era zilnic impulsionată de autorităţile judeţului. Petre Gigea Gorun mărturiseşte în cartea sa de memorii ceea ce poate mărturisi, fiindcă teama autorului era că liderul de la Bucureşti să nu reproşeze risipa de marmură de la intrare, dar şi costurile ridicate. Festivitatea de inaugurare a noului edificiu a avut loc la 21 aprilie 1973 prefaţată de un simpoziom sub titlul „Pagini din istoria Teatrului Naţional”, în cadrul căruia I. D. Sârbu, secretar literar, a vorbit despre dramaturgia românească în repertoriul teatrului naţional Craiova. Piesa jucată la inaugurare a fost drama „Vlaicu Vodă” de Al. Davila, în distribuţie figurând Leni Pinţea, Vasile Dogaru, Petre Gheorghiu, Remus Mărginean, actori de mare talent şi virtuozitate. Director era numit cunoscutul actor Amza Pellea. N-a stat multă vreme. Dar se spune, că într-o discuţie cu Nicolae Ceauşescu care îl îndrăgea pe actorul băileştean, preferându-l în rolurile istorice interpretate (Dacii, Columna, Mihai Viteazul, Nemuritorii, Pentru patrie, Haiducii), l-ar fi întrebat „ce şi-ar mai dori”. La care hâtru cum era băileşteanul a spus că ar fi bucuros din cale afară dacă liderul de la Bucureşti ar accepta o fotografie, ţinându-l de după gât, pentru a o pune pe birou şi toţi care intră să se minuneze: „al dracu’ e Amza”. Se spune că Ceauşescu ar fi râs, fără a se conforma. Prin decret al Consiliului de stat Teatrului Naţional din Craiova i-a fost conferit Ordinul „Meritul cultural” clasa I. Din toată povestea, cu construcţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu” s-a ieşit finalmente bine, dar nu e mai puţin adevărat că erau vremuri suportabile, şi Bănia conta, prin potenţialul ei cultural şi economic. Ca şi acum.