NATO insistă că bugetul pentru Apărare nu trebuie redus

0
309

Adunarea Parlamentară a NATO a solicitat aliaţilor, sâmbătă, cu ocazia celei de-a 57-a sesiuni anuale, ce are loc la Bucureşti, să nu reducă bugetul alocat apărării, pentru a nu pune în pericol securitatea, transmite AFP. În cadrul unei rezoluţii ce urmează să fie supusă astăzi la vot, parlamentarii cer statelor membre „să se abţină să efectueze reduceri bugetare la un nivel susceptibil să aducă atingere securităţii naţionale şi internaţionale în această perioadă de consolidare bugetară”. „Operaţiunile aflate în curs de desfăşurare în Libia reprezintă o ilustrare imediată a tensiunii dintre obligaţiile ce ţin de securitatea naţională şi realităţile bugetare”, au subliniat ei. Rezoluţia mai avertizează Europa în legătură cu riscul de a-şi pierde importanţa „din punct de vedere strategic” dacă nu va continua să aloce fonduri pentru apărare. Potrivit cifrelor prezentate de directorul NATO pentru planificarea forţelor, Frank Boland, cu începere din 2008, 18 dintre cele 28 de state membre şi-au redus bugetul alocat apărării şi doar 3 respectă obiectivul de a consacra cel puţin 2% din PIB apărării.