Doi jucători veniţi în acest sezon la Universitatea Craiova, Valerică Găman şi Lyes Houri, au fost prezenţi în magazinul oficial al clubului şi au vândut bilete fanilor pentru meciul cu Sepsi, din etapa a 8-a a Ligii I, programat luni, 13 septembrie, de la ora 21, pe arena „Ion Oblemenco”.
„Îmi era dor de suporteri, după atâtea luni de pandemie, îi aşteptăm pentru un autograf, pentru un fular, pentru a ne vedea în carne şi oase, ei se uită la noi ca la ceva măreţ, dar nu trebuie să le fie ruşine şi îi aşteptăm să vină. Mi-au cerut să luptăm, să câştigăm şi ne-au promis că o să vină la meciuri. Haideţi să luăm pas cu pas, nu mă mai întrebaţi de fiecare dată despre titlu, pentru că este foarte departe şi trebuie să facem câte un pas. Am luat mai multe guri de oxigen la munte, şi repetate, pentru că am avut două antrenamente pe zi,nu ne-a fost chiar uşor, dar sper să ne prindă bine,. Nu ştiam că am picat cu CFR Cluj în Cupă, e meci greu, dar ce meci mai este uşor? Nu e nicio problemă, jucăm cu cine avem şi vedem care va fi mai bun. Cred că s-a văzut că avem o creştere în joc şi arătăm mai bine” a declarat Valerică Găman.
Criticat destul de mulţi după primele meciuri la echipa naţională, Jovan Markovic este apărat de Valerică Găman: „M-am bucurat pentru Markovic că a jucat la naţională, la antrenamente discut cu el, încerc să-l ajut prin experienţa mea. Cu toate că a avut un început mai greoi, eu cred că este normal, fiindcă este tânăr. Trebuie încurajat şi eu am mare încredere că va ajunge un atacant bun al României. Am văzut că scoatem ţap ispăşitor un copil de 20 de ani care are tot viitorul în faţă. Îi transmit să muncească în continuare, pentru că are nişte calităţi pe care le-am văzut mai rar în România”.
Lyes Houri a spus: „E tot timpul frumos să ne întâlnim cu fanii, mai ales la o echipă precum Universitatea Craiova, care are mulţi suporteri şi este important să interacţionăm cu publicul. Ştiam ce atmosferă este la Craiova, fiindcă am jucat aici cu Viitorul şi am văzut ce public are Universitatea, aşadar că îi aşteptăm la stadion în număr cât mai mare pe fani pentru a ne ajuta să obţinem victorii. Tot timpul fanii îşi doresc ca echipa să ia campionatul, de aceea este important să câştigăm următorul meci, cu Sepsi. Am văzut că am picat cu CFR Cluj în Cupă, este o echipă puternică, este campioana, dar cred că putem să trecem mai departe. Voi da totul pentru a-i face fericiţi pe fani. Am primit multe mesaje din partea suporterilor de la MOL Fehervar, mi-au spus că mă regretă, dar acesta este fotbalul, înseamnă că am făcut o treabă bună acolo şi voi încerca să fac acelaşi lucru şi la Craiova. Dacă îmi voi pune în valoare calităţile, dacă voi da goluri şi pase de gol, atunci cu siguranţă şi fanii Craiovei vor fi mulţumiţi de mine. Primul meu obiectiv este să-mi ajut echipa să câştige, iar dacă voi da goluri şi pase de gol va fi şi mai bine”.