Strategia investiţională a Consiliului Judeţean Dolj: Peste 118 milioane de euro, în interesul comunităţii

0
37

Strategia investiţională a Consiliului Judeţean Dolj pentru perioada 2004-2006 se concentrează în jurul unor domenii şi obiective de interes major, esenţiale pentru dezvoltarea durabilă din punct de vedere economic şi social. Prin proiecte în valoare totală de aproape 118 milioane de euro, finanţate atât din fondurile nerambursable atrase, cât şi din bugetul propriu al instituţiei, Consiliul Judeţean Dolj investeşte, în prezent, în următoarele domenii : Sănătate – cu investiţii în derulare în valoare totală de aproape 11 miloane de euro, finanţate integral din bugetul propriu, Infrastructură – investiţii totale de aproape 40 milioane de euro, din care 28 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, Mediu – proiecte de peste 55 milioane de euro, Cultură – o investiţie emblematicî de 7,3 milioane de euro, cu statut de premieră naţională, într-o construcţie spectaculoasă şi nu în ultimul rând, Administraţie unde se investesc 4,5 milioane de euro pentru un sistem administrativ mai eficient, mai prompt şi aproape de cetăţeni.

O radiografie a investiţiilor pe care Consiliul Judeţean le are în derulare ori încă în faza de licitaţie, dar şi strategia de absorţie a fondurilor europene pentru următorii ani au fost prezentate, ieri, de preşedintele Ion Prioteasa, în cadrul unei conferinţe de presă. „Este un moment special pentru noi. Analizăm stadiul prezent al lucrărilor, dar şi modul în care dorim să abordăm următorii doi ani. Următorii doi ani reprezintă o perioadă foarte importantă în care vom realiza această strategie de absorţie a fondurilor europene. Vrem să avem o abordare foarte clară. În acest moment, Consiliul Judeţean investeşte 118 milioane de euro pentru comunitate în câteva direcţii strategice”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Craiova ar putea avea un Institut la Inimii

Prioritatea numărul unu a Consiliului Judeţean rămâne Sănătatea, cu investiţii în derulare sau pe punctul de a fi demarate, majoritatea în jurul Spitalului Judeţean din Craiova. Unul dintre cele mai ţproiecte este construcţia clădirii ce va gazdui Cardiologia Intervenţională şi Chirurgia Cardiovasculară, chiar în curtea SCJU. Investiţia va remedia o deficienţă majoră: lipsa unei secţii de cardiologie capabilă să realizeze intervenţii chirurgicale. Aceasta va acoperi o necesitate stringentă pentru că Spitalul Judeţean deserveşte nu mai puţin de două milioane de persoane din toată Oltenia, iar între Timişoara şi Bucureşti nu există un alt spital care să ofere aceste servicii. Proiectul prevede realizarea unei construcţii noi, la standardele celor mai moderne clădiri cu acest specific din ţară, asigurându-se astfel condiţiile necesare pentru desfăşurarea intervenţiilor chirurgicale cardiovasculare în cadrul SCJU Craiova. Valoarea investiţiei este de 3,3 milioane de euro.

Clădirea va cuprinde la parter zece saloane cu grup sanitar, cabinete, sală de tratament, sală de mese cu oficiu alimentar, spaţiu tehnic, spaţiu pentru depozitare şi grupuri sanitare. La etaj sunt prevăzute două săli de operaţii, zona de terapie intensivă, cabinete, angiograf, spaţii pre şi postoperatorii, spaţiu de sterilizare, spaţiu izolator şi zonă de supraveghere. „Dorim construirea unor spaţii adecvate şi moderne şi asigurarea unor dotări materiale superioare. Vrem ca în următorii ani aici să funcţioneze un Institut la Inimii, iar specialiştii noştri să rămână aici, la Craiova. Vom atrage mulţi tineri medici de valoare”, a spus Ion Prioteasa.

Şapte milioane de euro pentru modernizarea şi extinderea UPU

Un alt proiect important vizează modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, care anual trebuie să facă faţă unui flux de aproximativ 135.000 de cazuri provenind din întreaga regiune Oltenia. Modernizarea spaţiilor existente ale UPU, reorganizarea lor din punct de vedere funcţional, precum şi extinderea UPU prin construirea unor noi clădiri sunt necesare pentru îndeplinirea condiţiilor impuse în vederea menţinerii Centrului Regional de Urgenţă la nivelul de competenţă IA. Se doreşte modernizarea spaţiilor actuale în parterul corpului P+1(823,78 mp), extinderea în curtea interioară cu un corp S+P+E1+E2 parţial (2.495,12 mp), dar şi extinderea în zona erxterioară aferentă UPU cu un corp de clădire – parter (260,53 mp). De asemenea, lucrările presupun şi construcţia unei pasarele de legătură cu salonul ATI spital şi a unei pasarele de legătură cu Secţia cardiovasculară.

La subsol vor funcţiona spaţiile administrative, vor fi vestiarele şi oficiile, dar şi spaţiile tehnice. La parter va exista o zonă de acces a pacienţilor şi aparţinătorilor, un birou de poliţie şi unitatea de primiri urgenţe propriu-zisă. La etajul 1 va funcţiona un bloc operator cu două săli de operaţii, anexe funcţionale, vestiare, birou, bancă de sânge, punct de transfuzii şi spaţii administrative. La etajul 2 va fi o baterie de două lifturi pentru transfer pacienţi şi pasarele de legătură secţia ATI a SCJU Craiova şi secţia cardiovasculară. Investiţia se ridică la peste şapte milioane de euro.

Va fi modernizată staţia electrică a Spitalului Judeţean

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a SCJU şi apariţia noii Clinici de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară vor determina şi o creştere a necesarului de energie electrică. Actuala staţie electrică a SCJU Craiova funcţionează în permanenţă de la punerea în funcţiune a unităţii medicale, în anii 70, şi nu a fost reabilitată până în prezent. Echipamentele primare şi secundare sunt uzate moral şi fizic, iar timpii de lichidare a urmărilor avariilor sunt mari. În aceste condiţii este necesară modernizarea staţiei electrice. Printre intervenţiile propuse se numără înlocuirea tablourilor electrice existente, realizarea unui sistem mini-SCADA şi de automatizare, reparaţii şi recompartimentare a încăperilor, înlocuirea uşilor, reabilitarea sistemului de iluminare a incintei şi reabilitarea grupului sanitar. Valoarea totală estimată este 463.668 euro.

Se doreşte atragerea de fonduri pentru reparaţii la Clinica de Oncologie şi Dermatologie

Pentru exerciţiul financiar 2014-2020, Consiliul Judeţean Dolj şi-a propus să atragă finanţare nerambursabilă pentru realizarea altor două obiective importante din domeniul sănătăţii. Consiliul Judeţean va finanţa din fonduri proprii întocmirea studiului de fezabilitate în vederea atragerii de fonduri europene pentru consolidarea şi reabilitarea corpului principal de clădire al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova – proiectare şi execuţie. De asemenea, va finanţa din fonduri proprii întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic în vederea atragerii de fonduri europene pentru lucrări de reparaţie capitale şi extindere la Clinica de Oncologie şi Dermatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

„Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de mişcare a Aeroportului Craiova”

Aeroportul Craiova este unul dintre cele mai importante proiecte de succes ale Consiliului Judeţean Dolj, o reuşită care generează pentru întreaga regiune Oltenia însemnate posibilităţi de dezvoltare într-o serie de domenii, de la cel turistic la cel economic. Numărul călătorilor care au trecut prin acest aeroport a cunoscut o pronunţată ascensiune, de la 5113 în anul 2007 la 40.291, anul trecut, iar în primele opt lui ale lui 2014 s-au înregistrat peste 60.000 de pasageri. „În iulie 2014, Aeroportul Craiova a fost inaugurată baza de operare a unei importante companii aeriene low-cost, bază care are alocată o aeronavă nouă, tip Airbus 320, cu o capacitate de 180 de locuri”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea

infrastructurii de mişcare a Aeroportului Craiova”,  are o valoare de 24,41 milioane de euro, din care finanţare nerambursabilă, 17,3 milioane euro. O durată de execuţie de 8 luni şi un target de 110 noi locuri de muncă.

            Pe agenda administraţiei judeţene se află şi reabilitatea infrastructurii rutiere, două proiecte fiind în curs de execuţie : DJ 643A : limita judeţului Olt-Picăturile-Murgaşi-Gaia-Buşteni-Balota de Jos-Balota de Sus-Veleşti, valoarea investiţiei fiind de 1,255 milioane de euro, surse proprii şi DJ 643D : Bulzeşti-Prejoi-Înfrăţirea-Frăţila-limita judeţului Vâlcea, investiţie care se ridică la peste 2,55 milioane de euro, fiind vorba de fonduri guvernamentale – OUG 28/2013, iar alte 11 proiecte vor fi propuse spre execuţie în perioada 2014 – 2020.

Centru de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră

        Este un proiect implementat de Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de Partener Lider alături de Administraţia Districtului Vratsa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia”. Valoarea totală eligibilă fiind de 5.621.828,55 euro, din care 4.334.491 euro pentru activităţi implementate de CJ Dolj şi 1.287.337,55 euro pentru activităţi implementate de Admnistraţia Districtului Vratza. Sursa de finanţare este Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. Tot Consiliul Judeţean Dolj, printr-o finanţare proprie, va reabilita clădirea din strada Jieţului, nr 19-21, corpul F , fiind vorba de o investiţie de peste 655.000 de euro. Aici a funcţionat Centrul Zonal de Pregătire în Domeniul Protecţiei Civile. „Se va urmări ca prin această investiţie să se reabiliteze o suprafaţă construită desfăşurată existentă de 650 mp şi să se amenajeze o parcare acoperită cu suprafaţa construită desfăşurată de 186 mp”, a mai spus Ion Prioteasa. Tot prin Programul Transfrontalier CBC, Consiliul Judeţean Dolj a implementat proiectul „Centru transfrontalier pentru informaţii şi comunicaţii Dolj-Vratsa”, alături de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Biblioteca Regională „Hristo Botev” Vratsa şi Administraţia Districtuală. Valoarea totală eligibilă este de 3.280.442 euro, din care 1.825.346 euro, activităţile CJ Dolj; 1.103.330,95 euro – activităţile Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”; 206.698 euro –  activităţile Bibliotecii Regionale „Hristo Botev” şi 145.066,55 euro – activităţile Administraţiei Districtuale Vratsa, perioada de implementare fiind de 30 de luni.

Centru turistic pentru agrement şi un High-Tech Industry Park modern

          Este un program finanţat în cadrul POR 2007-2013 şi el îşi propune crearea unei structuri de agrement turistic în vecinăttaea municipiului Craiova-zona Aeroport. Suma investiţiei este de 3.664.816 euro, din care 1.903.800 euro, durata de implementare, 18 luni. Se vor astfel crea 16 noi locuri de muncă.

           Ion Prioteasa a mai spus că Parcul Industrial Craiova este ocupat în proporţie de 100% , motiv pentru care s-au demarat procedurile de înfiinţare a unei noi platforme de afaceri în apropierea Aeroportului : High Tech Industry Park Craiova, unde CJ Dolj va pune la dispoziţia investitorilor interesaţi să se stabiliească în zonă o suprafaţă de teren chiar şi mai generoasă de 24 hectare. Până în acest moment opt firme şi-au manifestat deja interesul pentru preluarea unor amplasamente din noul parc, a căror suprafaţă totalizează 19 hectare. „Şi în acest caz companiile vor beneficia, pe lângă înlesnirile fiscale acordate de stat, de acces facil la reţelele de utilităţi, asigurat de CJ Dolj. În prezent, în Parcul Industrial s-au instalat 35 de companii, au creat 1.120 locuri de muncă, iar investiţiile atrase depăşesc 43 milioane de euro”, a spus şeful administraţiei doljene.

Investeşte în Cultură !

Investiţie fără precedent în România, Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv va constitui, deopotrivă, un omagiu adus celui mai cunoscut artist român din lume. Cele şase opere brâncuşiene aflate în prezent la Muzeul de Artă din Craiova – „Cap de copil”; „Domnişoara pogany”; „Sărutul”; „Coapsa”; „Orgoliu” şi „Vitellius” – vor putea fi puse mai bine în valoare şi se vor crea premisele unei mai bune cunoaşteri a vieţii şi creaţiei „Titanului din Hobiţa”, care spune că „la Craiova s-a născut pentru a doua oară. „Proiectul vizează construirea, pe latura sudică a terenului de la Muzeul de Artă, a unui pavilion expoziţional de sine stătător, format din două elemente juxtapuse”,a  spus Ion Prioteasa, în discursul său. Valoarea totală a acestui proiect fiind de 7.313.176 euro, din care contribuţia CJ Dolj va fi de 3.939.102 euro. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni şi se vor crea 24 de noi locuri de muncă.

Sistemul de management integrat al deşeurilor

Proiectul este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, scopul acestui proiect fiind acela de a se implementa un sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivelul întregului judeţ. Investiţiile vizează toate cele 111 unităţi administrativ-teritorile din judeţul Dolj. Valoarea totală este de 53,6 milioane de euro, din care contribuţia administraţiei judeţene ajunge la 3.200.830 euro, iar contribuţia municipalităţii la 1,657 milioane de euro. Durata de implementare a proiectului este de 26 de luni, se vor crea 210 noi locuri de mnuncă, proiectul fiind în curs de implementare.

        Pe de altă parte, CJ Dolj are în administrare ariile naturale protejate – Coridorul Jiului; Confluenţa Jiu-Dunăre şi Bistreţ, toate trei parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000, precum şi rezervaţiile naturale – Pădurea Zăval şi Locul Fosilifer-Drănic. În acest sens CJ Dolj implementează un proiect, „Plan de managemnt integrat, informare şi conştientizare pentru arii naturale protejate”, a cărui valoare este de 1,8 milioane de euro, fiind în procedură de atribuire în derulare. „Acest proiect asigură conservarea diversităţii bilogice, a speciilor de floră şi faună sălbatică pentrum şi fundamentul necesar pentru implementarea ulterioară de noi proiecte finanţate din fonduri europene pentru domeniul protecţia mediului în perioada 2014-2020”, a subliniat Ion Prioteasa.

Sistem Informatic Geografic de management agricol

 Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de lider de proiect, implementează, în parteneriat cu un număr total de 45 unităţi administrativ-teritoriale, trei proiecte cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, în valoare totală de peste 4,5 milioane de euro, menite să contribuie la modernizarea şi eficientizarea activităţii în administraţie. Preşedintele CJ Dolj spune că cele trei proiecte vizează implementarea Registrului Agricol în format eşectronic şi integrarea lui cu Sistemul Informaţional Georgrafic, dar şi promovarea unor soluţii informatice integrate care permit urmărirea activităţilor financiar contabile, bugetare, de resurse umane, privind impozitele şi taxele locale la nivelul administraţiilor beneficiare.

 Cristinel Iovan, vicepreşedinte al CJ Dolj

„Este un efort deosebit pe care Consiliul Judeţean Dolj l-a făcut. Aparatul administrativ este întins la maximum pentru gestionarea acestor proiecte care, împreună, ating 118 milioane de euro. Avem proiecte aflate în faza de licitaţie, altele în derulare. Multe din ele sunt în domeniul Sănătăţii. Se deschide astfel un orizont nou pentru lumea medicală din Craiova.

Alina Tănăsescu, vicepreşedinte al CJ Dolj

„Consiliul Judeţean este şi va rămâne o instituţie foarte preocupată de dezvoltarea acestei zone. În ultimii ani ne-am aplecat asupra atragerii de fonduri europene. Rămânem şi pe mai departe fideli acestei politici”.

RADU ILICEANU şi MARGA BULUGEAN