Cursuri de formare profesională pentru studenţii craioveni

0
328

Organizaţia Studenţilor din cadrul  Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică ( O.S.A.C.E.) din Craiova a desfăşurat în perioada 1-25 august proiectul “Student Personal Management”, care a avut drept scop asigurarea calificărilor necesare integrării pe piaţa muncii pentru 150 de studenţi craioveni. 

“În momentul de faţă, tot mai mulţi studenţi întâmpină probleme în momentul în care doresc să se angajeze, indiferent de profilul facultăţii pe care au absolvit-o. Abilităţi precum eficacitatea în comunicare, negocierea sau managementul timpului nu sunt dobândite în cadrul anilor de studenţie, deşi toate acestea sunt extrem de importante pentru angajator. Prin desfăşurarea acestui proiect s-a dorit diminuarea acestei probleme, prin organizarea unui training pentru 150 de studenţi craioveni, axat pe dezvoltarea personală”, au precizat organizatorii proiectului “Student Personal Management”.

Studenţii au participat la trei traininguri de pregătire cu temele „Managementul personal”, “Comunicarea” şi “Negociere”, care s-au desfăşurat în paralel, pe parcursul a cinci zile (19-23 august). Astfel, în prima zi au avut loc activităţi de cunoaştere a participanţilor, de stabilire a gradului de cunoaştere al abilitaţilor de comunicare şi negociere şi o introducere generală în ceea ce urmă a fii prezentat. În următoarele zile au avut loc activităţi de aprofundare ale cunoştinţelor de comunicare, negociere, management personal, iar în ultima zi a avut loc evaluarea participanţilor şi o sesiune de întrebări suplimentare şi clarificări.

“Putem spune că la finalul cursurilor, beneficiarii proiectului, studenţii, au dobândit aptitudini complementare în domenii precum comunicare, negociere şi managementul timpului. Având în vedere modul de organizare a training-urilor şi domeniile vizate, cei 150 de studenţi vor putea aplica în cadrul unei arii mult mai mari de oferte de muncă, iar aptitudinile de comunicare şi negociere dobândite îi vor ajuta în negocierea unui loc de muncă care să fie conform atât cu cerinţele angajatorilor dar şi cu ale studenţilor. După încheierea acestui proiect, 150 de studenţi din învăţământul universitar au beneficiat de numeroase avantaje în momentul în care doresc să se angajeze, cât şi în orice altă situaţie care necesită cunoştinţele dobândite pe parcursul desfăşurării activităţilor. Ca urmare, ei vor dispune de abilităţi de management personal, abilităţi ce se vor dovedi utile în orice gen de activitate”, au mai afirmat organizatorii proiectului “Student Personal Management”.