UNHCR: Circa 10.000 de imigranţi au murit pe Marea Mediterană de la începutul anului 2014

0
330

imigrantii_in_barcuta_43795200Circa 10.000 de imigranţi au murit sau sunt daţi dispăruţi pe Marea Mediterană de la începutul anului 2014, dintre care 2.800 în prima jumătate a anului în curs, a anunţat Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi. Potrivit datelor furnizate de UNHCR, circa 3.500 de persoane au murit sau sunt date dispărute în Marea Mediterană în 2014, când numărul refugiaţiilor sirieni care se îndreptau spre Europa a început să crească. Anul trecut, s-au înregistrat 3.771 de decese, la care se adaugă alte 2.800 în prima jumătate a anului în curs (ianuarie-iunie 2016), în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa. Circa 330 de persoane ar fi decedat într-unul dintre cele mai grave naufragii pe Mediterană, cel de săptămâna trecută din apropierea insulei elene Creta – la bordul unei bărci de 25 de metri s-ar fi aflat cel puţin 700 de imigranţi, anunţa săptămâna trecută Organizaţia Internaţională pentru Migrare, în baza mărturiilor adunate de la supravieţuitori. Cei mai mulţi imigranţi care au ajuns în Italia provin din Eritreea, Nigeria şi Gambia, în timp ce imigranţii care se îndreaptă spre Grecia sunt, în mare parte, din Siria, Afganistan şi Irak. În prezent, în Grecia – principala poartă de intrare a imigranţilor în Europa în ultimul an – sunt 57,458 de imigranţi găzduiţi în centre de primire, dintre care 7.500 se află în astfel de centre construite pe insule din Marea Egee. Pe fondul semnării acordului UE-Turcia pe tema migraţiei, prin care toţi imigranţii clandestini ce ajung în Grecia din Turcia vor fi trimişi înapoi pe teritoriul turc, şi a închiderii rutei balcanice la jumătatea lunii martie, numărul extracomunitarilor care ajung în Grecia a scăzut semnificativ, de la câteva mii pe zi la 10-20 de imigranţi. În schimb, ruta maritimă Libia-Italia a început să fie din ce în ce mai frecventată. Peste un milion de imigranţi au ajuns în Europa în cursul anului 2015, la care se adaugă 206.000 de sosiri în prima jumătate a anului în curs, potrivit ONU.