ISTORIA CUPEI MONDIALE (IV)

0
218

MEXIC 1986

În 1986 Columbia trebuia să organizeze cea de-a 13-a ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal. Din motive financiare însă sud-americanii au renunțat şi Mexic a fost aleasă de FIFA noua gazdă a Mondialului. Nici o altă ediţie a Cupei Mondiale de dinainte sau de după nu a stat mai mult sub semnul unui singur jucător aşa cum s-a întâmplat în 1986. În Mexic, Diego Armando Maradona a dominat de o manieră impresionantă competiţia, conducând Argentina spre al doilea titlu din istorie. Surprizele primei faze au fost Danemarca şi Marocul. Nordicii au terminat primii grupa, din care mai făceau parte Germania de Vest şi Uruguay-ul, cu maximum de puncte. Tot pe primul loc s-au clasat şi marocanii care au lăsat în urmă naţionala Angliei, pe cea a Poloniei şi Portugaliei. În sferturi s-au calificat favoritele, cu excepţia Danemarcei şi Italiei. Nordicii nu au ştiut să gestioneze succesul din grupă şi au fost demolaţi cu 5-1 de spanioli al căror golgheter, Emilio Butraguenio, a înscris de patru ori în acest meci. De cealaltă parte, Platini şi-a confirmat clasa, semnând o victorie a Franţei împotriva Italiei, scor 2-0. În sferturile de finală, trei dintre cele patru partide s-au decis în urma loviturilor de departajare. Franţa a învins Brazilia, gazdele au fost eliminate de vest-germani, în timp ce Belgia s-a impus în faţa Spaniei. Meciul-meciurilor avea să se joace însă între Anglia şi Argentina, mai ales că după Războiul Malvinelor din 1982 nicio partidă dintre cele două naţionale nu s-a mai rezumat doar la fotbal. Maradona a marcat în acest meci cel mai frumos gol care a fost înscris veodată la un turneu final al Campionatului Mondial – „golul secolului”, cum a fost supranumit – după ce a reuşit o cursă excepţională. Tot atât de celebru a rămas însă şi golul înscris cu mâna de „El pibe de oro” în acelaşi meci cu Anglia – „mâna lui Dumnezeu”, cum a botezat-o mai apoi Maradona. Golul lui Lineker a fost insuficient şi Argentina a câştigat cu 2-1. În semifinale „pumele” au trecut de belgieni prin două goluri fabuloase ale lui Maradona, iar Germania a învins la pas o echipă a Franţei obosită după sfertul cu Brazilia. Aşadar, pentru a doua oară consecutiv şi a treia în ultimele patru ediţii, Germania de Vest era prezentă în finala Cupei Mondiale unde, de data aceasta întâlnea Argentina lui Maradona. Pe 29 iunie 1986, în faţa a 117 mii de spectatori, Brown a deschis scorul pentru sud-americani, la mijlocul primei reprize, pentru ca Valdano să dubleze avantajul în debutul părţii secunde. Totul părea jucat. Însă în numai şase minute, germanii au reuşit să egaleze, graţie golurilor marcate de Rummenigge şi Voller. Şi, când toată lumea se aştepta la prelungiri, Burruchaga, lansat de Maradona, a înscris pecetluind triumful Argentinei (3-2). După opt ani, Argentina câştiga un nou titlu de campionă mondială, al doilea din istorie.

Câştigătoare: ARGENTINA

Perioada turneului: 31 MAI – 29 IUNIE 1986

          Echipe participante: 24

Goluri: 132

Meciuri: 52

Golgheter:  Gary Lineker (6 goluri) – Anglia

          Finala: Argentina – Germania de Vest 3-2 („Estadio Azteca”–Mexico City, 29 iunie 1986)

ITALIA 1990

În 1990 Campionatul Mondial de fotbal poposea în Peninsulă după mai bine de jumătate de secol de la ediţia din 1934. Zece dintre cele 12 stadioane care urmau să găzduiască meciurile turneului final au fost refăcute, în timp ce Delle Alpi din Torino şi San Nicola din Bari au fost construite special pentru acest eveniment. A fost creată o mascotă, iar Gianna Nannini şi Edoardo Bennato au compus probabil cel mai frumos imn al unui campionat mondial, „Un Estate Italiana”. Câteva echipe puternice au fost absente de marcă: Franţa, semifinalista din 1986, echipa lui Platini, dar şi Danemerca fraţilor Laudrup, viitoarea campioană europeană. După o pauză de 20 de ani, România a revenit la un Campionat Mondial şi, la fel ca în 1970, tricolorii au fost repartizaţi într-o grupă infernală, alături de Argentina, deţinătoarea titlului, Camerun, o fostă campioană a Africii, şi URSS, vicecampioana europeană. România s-a descurcat însă din nou foarte bine şi în jocul cu „Zbornaia” lui Lobanovski Lăcătuş l-a învins de două ori pe Dasaev aducând primul succes al tricolorilor în Italia. Cu Camerunul lui Roger Milla România a pierdut însă cu 2-1, iar meciul decisiv s-a jucat la Napoli cu Argentina lui Maradona. România a remizat, scor 1-1, cu deţinătoarea titlului mondial şi reuşea, pentru prima oară în istorie, să treacă de faza grupelor la Cupa Mondială. Tricolorii au dominat meciul cu Irlanda din optimi, însă nu a reuşit să înscrie nici după prelungiri. Învingătoarea s-a decis la loviturile de la 11 metri, acolo unde s-a mers cap la cap în primele patru serii. Daniel Timofte a ratat însă ultimul penalty şi România era eliminată din competiţie. Tot în optimi, partida Brazilia-Argentina (0-1) a fost decisă de golul lui Caniggia, după un moment de sclipire al lui Maradona, iar Germania de Vest a învins (2-1) Olanda. În sferturi s-au mai calificat Camerun, Iugoslavia, Italia, Cehoslovacia şi Anglia. Cel mai spectaculos meci al sferturilor de finală a pus faţă în faţă Anglia şi Camerunul. Europenii au câştigat la penalty-uri şi în semifinale aveau să întâlnească Germania de Vest. Tot în „careul de aşi” se înfruntau gazda, Italia, şi Argentina lui Maradona, care era idol la Napoli. După 1-1 la sfârşitul timpului regulamentar, finalista s-a decis la penalty-uri, iar Argentina s-a calificat în ultimul act. În cealaltă semifinală Germania de Vest a trecut de Anglia tot la penalty-uri.  Pe Stadio Olimpico din Roma, pe 8 iulie 1990, Germania de Vest şi Argentina au reeditat finala din urmă cu patru ani. Spectacolul nu s-a mai repetat însă şi a fost prima finală în care au fost acordate cartonaşe roşii, două la număr, ambele argentinienilor. În cele din urmă câştigătoarea a fost decisă de un penalty uşor acordat şi transformat de Brehme. După succesul din 1974, în calitate de căpitan al Germaniei de Vest, Franz Beckenbauer îşi trecea din nou în palmares titlul mondial, de data aceasta din postura de antrenor.

Câştigătoare: GERMANIA DE VEST

Perioada turneului: 8 IUNIE – 8 IULIE 1990

Echipe participante: 24

Goluri: 115

Meciuri: 52

Golgheter: Salvatore Schillaci (6 goluri) – Italia

Finala: Germania de Vest –Argentina 1-0 („Stadio Olimpico”–Roma, 8 iulie 1990)

SUA 1994

Campionatul Mondial din SUA a stabilit un nou record al numărului de spectatori, meciurile fiind urmărite în total de peste 3,5 milioane de oameni. Este ediţia la care România a reuşit cea mai bună performanţă din istorie, neegalată până în prezent. Cu un Hagi sclipitor şi un Răducioiu în cel mai bun moment al carierei, tricolorii au ajuns până în sferturi unde au fost eliminaţi de Suedia la penalty-uri. În primul meci România a învins Columbia (3-1), însă apoi a pierdut în faţa Elveţiei (1-4). În ultimul meci din faza grupelor România a trecut de SUA şi, de pe primul loc, a obţinut biletele către optimi acolo unde avea să o înfrunte pe nimeni alta decât finalista de la ediţia precedentă, Argentina. Împotriva vicecampioanei mondiale, România a deschis scorul printr-o execuţie senzaţională din lovitură liberă a lui Ilie Dumitrescu. Acesta a reuşit dubla la puţine minute după ce Batistuta egalase din penalty. Apoi, în debutul părţii secunde, Hagi a dus scorul la 3-1, pentru ca în minutul 75 argentinienii să reducă din diferenţă. Scorul s-a păstrat însă până la finalul partidei, iar tricolorii reuşeau calificarea în sferturi şi poate cea mai frumoasă victorie din istorie. Meciul cu Suedia a fost de un dramatism aparte. Brolin a deschis scorul în minutul 78, dar Răducioiu a împins meciul în prelungiri, acolo unde tot el i-a adus pe tricolori în avantaj (min. 101), cu un şut de la marginea careului. Cu un om în plus, după  eliminarea suedezului Stefan Schwartz, misiunea tricolorilor părea să devină mai uşoară. Nu a fost aşa şi, în minutul 115 Prunea a ieşit greşit, iar uriaşul Kenneth Andersson a înscris cu capul. Loviturile de la 11 metri au decis echipa care a mers mai departe. Dan Petrescu şi Belodedici au ratat şi aventura românească în SUA se încheia.  Tot în sferturile de finală golurile lui Dino şi Roberto Baggio au calificat mai departe Italia în detrimentul Spaniei, în timp ce Brazilia şi Olanda au oferit un meci încântător. Golurile rapide ale lui Romario şi Bebeto păreau să califice brazilienii, dar a urmat răbufnirea de orgoliu a Olandei, prin golurile lui Winter şi Berkamp. Golul lui Branco dintr-o lovitură liberă superb executată va duce Brazilia în semifinale. Bulgaria a furnizat şocul turneului final, învingînd o Germania. Bulgaria s-a oprit din parcursul său incredibil în semifinale, fiind răpusă de dubla lui Roberto Baggio, iar Brazilia a învins Suedia (1-0) prin golul lui Romario.  Ultimul act al campionatului mondial din Statele Unite s-a desfăşurat pe Rose Bowl din Pasadena, Los Angeles. Brazilia-Italia a fost un meci sărac în faze de poartă şi, în premieră, în istoria Cupei Mondiale, o finală s-a terminat fără goluri, campioana fiind decisă în urma loviturilor de departajare. Baresi, Massaro şi Roberto Baggio au ratat şi, după 24 de ani de aşteptare, Brazilia devenea cea mai bună echipă din lume.

Câştigătoare: BRAZILIA

Perioada turneului: 17 IUNIE – 17 IULIE 1994

Echipe participante: 24

Goluri: 141

Meciuri: 52

Golgheteri: Hristo Stoichkov (Bulgaria), Oleg Salenko (Rusia) – 6 goluri

Finala: Brazilia – Italia 3-2 d.pen. („Rose Bowl” – Pasadena, 17 iulie 1994)

FRANŢA 1998

La Campionatul Mondial din Franţa numărul echipelor participante a crescut de la 24 la 32, ceea ce a impus un nou sistem de desfăşurare a competiţiei. Au fost alcătuite opt grupe de câte patru, primele două clasate avansând în optimile de finală. Tricolorii au început cu o victorie în faţa Columbiei (1-0) şi au continuat cu un succes istoric contra Angliei (2-1). Deja calificaţi mai departe, românii au remizat cu Tunisia, într-un meci amintit mai mult pentru părul blond al tricolorilor decât pentru calitatea fotbalului prestat. În optimi, România a întâlnit Croaţia, Davor Suker a transformat un penalty şi ne-a pecetluit eliminarea din competiţie. A fost ultima partidă a României la Cupa Mondială. Derbyul optimilor de finală a fost confruntarea dintre Anglia şi Argentina. Batistuta a deschis scorul pentru sud-americani, însă Shearer, din penalty, şi Owen au întors rezultatul în numai şase minute. În prelungirile primei reprize, Javier Zanetti a făcut 2-2. În a doua repriză nu s-a mai marcat, dar a fost mult dramatism. David Beckham a reacţionat la un fault dur al lui Simeone şi a primit cartonaşul roşu, lăsând Anglia 60 de minute în 10 jucători. La penalty-uri englezii au ratat mai mult şi Argentina s-a calificat mai departe. Într-unul dintre cele mai frumoase meciuri ale sferturilor Danemarca a fost învinsă de Brazilia 2-3, prin golul superb a lui Rivaldo. În aceeaşi fază a competiţiei, Olanda a trecut de Argentina (2-1), Croaţia a învins categoric Germania (3-0), iar Franţa a reuşit o victorie, după penalty-uri, contra Italiei. „Naţionala Cocoşului galic” s-a impus în faţa revelaţiei turneului, Croaţia (2-1), şi s-a calificat într-o finală visată de zeci de ani. Acolo avea să întâlnească Brazilia, campioana mondială en-titre, învingătoare la penalty-uri în semifinala cu Olanda. În finala de pe „Stade de France”, Zinedine Zidane a condus magistral orchestra franceză. Zizou a marcat de două ori cu capul, iar Petit a încheiat practic socotelile. Franţa cucerea pe teren propriu primul titlu din istorie.

Câştigătoare: FRANŢA

Perioada turneului: 10 IUNIE – 12 IULIE 1998

Echipe participante: 32

Goluri: 171

Meciuri: 64

Golgheteri: Davor Suker (Croaţia), Ronaldo (Brazilia) – 6 goluri

Finala: Franţa – Brazilia 3-0 („Stade de France” – Paris, 12 iulie 1998)