Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie pentru naţiunea română. Prima, şi cea mai importantă, este cea a declarării Independenţei. A doua este cea care celebrează victoria Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, iar cea din urmă este dată de onorarea „Zilei Europei”. Ieri, în faţa Monumentului Independenţei, din cartierul 1 Mai, s-a desfăşurat o ceremonie, organizată de Prefectura Dolj şi Garnizoana Craiova, la care au participat câteva sute de persoane şi oficialităţi. Cu toţii au adus un omagiu celor căzuţi pe câmpurile de luptă şi care au contribuit la afirmarea României.
În ziua de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, prim-ministru al României, vorbea, în faţa Parlamentului, şi spunea celebrele vorbe: „Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare”, rupând, pur şi simplu, vasalitatea faţă de Imperiul Otoman (putere suzerană) şi Imperiul Ţarist (putere protectoare). Se declanşează starea de război, iar România intră în conflagraţie alături de Imperiul Ţarist. Condiţiile politice de atunci erau foarte complicate. Oricum, era necesar un efort imens, atât politic, cât şi social. O ţară întreagă intră în conflict, cu un singur ţel: obţinerea independenţei. Care se şi obţine. După mai mulţi ani, România se derobează de toate obligaţiile, rupe alianţa cu Germania, pe 23 august 1944, se alătură Naţiunilor Unite şi merge mai departe cu acestea, până pe 9 mai 1945, când al III-lea Reich capitulează. Mai departe, se constituie Uniunea Europeană, din care, începând cu 2007, România face parte, cu drepturi depline. Pentru toate aceste sărbători, craiovenii şi-au arătat, ieri, preţuirea.
Onoruri de peste tot
Ziua de 9 mai 2016, cu vreme frumoasă, i-a scos pe craioveni din case. Câteva sute de persoane au ţinut să participe la manifestările de la Monumentul Independenţei. A fost o celebrare emoţionantă, s-a ţinut, la început, un moment de reculegere pentru cei doi militari căzuţi la datorie în Afganistan, la sfârşitul săptămânii trecute, şi au urmat alocuţiunile. „Sunt deosebit de onorat să mă aflu alături de dumneavoastră, într-o zi atât de importantă, care înseamnă, pentru noi, independenţă şi libertate, pace, cetăţenie europeană şi democraţie. Fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, transmit şi mesajul prim-ministrului României, Dacian Cioloş, cu această ocazie”, a declarat Sorin Nicolae Răducan, prefectul judeţului Dolj. Un mesaj foarte elocvent, al premierului, din care redăm câteva rânduri: „Peste trei ani, România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Va fi o şansă să ne dovedim capacitatea de a oferi o viziune românească proiectului european. Am deplina încredere că România îşi va menţine acelaşi angajament puternic”.
La rândul său, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a punctat: „Ziua de 9 mai este una a comemorării închinate celor care şi-au pus vieţile pe altarul acestei lupte, dar şi o zi în care celebrăm pacea şi unitatea în Europa”. De asemenea, viceprimarul Craiovei Dan Daşoveanu a precizat: „Să nu uităm că, în 1877, în Dolj a fost primul centru de bătaie, la Calafat s-a trecut Dunărea, s-au dat primele salve de tun, iar Vidin şi Plevna au căzut. La Craiova, a fost organizat Centrul operaţional, unde a fost şi Majestatea Sa, Principele Carol I. Ulterior, Craiova şi Doljul au contribuit la victoria din cel de-al Doilea Război Mondial şi cu toţii am fost bucuroşi pentru intrarea în Uniunea Europeană. Trebuie să fin cu toţii mândri pentru aceste rezultate şi să-i onorăm pe eroi”.