În premieră, la Craiova / Conferinţa Naţională a Federaţiei Asociaţiilor de Basarabeni din România

0
320

Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din România, Universitatea din Craiova, Ministerului Tineretului şi Sportului, Consiliul Judeţean Dolj, Muzeul Olteniei şi Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, vor organiza, în perioada 9-11 mai, la Craiova, Conferinţa Naţională FAB România.  La această acţiune vor participa peste 30 de reprezentanţi a 15 centre universitare din ţară, evenimentul  fiind prilejuit de Ziua Independenţei României şi Ziua Europei, care se aniversează în fiecare an în data de 9 Mai.

Evenimentul face parte din campania „Adevărata Basarabie”, un proiect mai amplu care se derulează pe parcursul mai multor săptămâni. În acest context, sâmbătă, 10 mai, ora 12.00, la sala de conferinţe a Muzeului Olteniei, va avea loc dezbaterea cu tema „Impactul liberalizării regimului de vize asupra mobilităţii tinerilor basarabeni”. Vor participa reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Universităţii din Craiova, administraţiei publice locale şi centrale, parlamentari şi europarlamentari.

Vor fi organizate ateliere tematice de lucru, campanii informative, se vor discuta efectele liberalizării regimului de vize, precum şi alte probleme legate de integrarea elevilor şi studenţilor basarabeni în societatea românească. Tot în această perioadă, va avea loc şi Adunarea Generală a FAB România. Scopul acestei conferinţe este de a crea colaborări în diverse domenii de activitate, de  a constitui o voce unitară puternică, de a dezvolta idei pentru realizări de proiecte noi şi de a construi legături cât mai strânse între ONG-uri care fac parte din Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din România.

Cel mai important proiect al ASB Craiova

Campania „Adevărata Basarabie” a debutat luna trecută cu o expoziţie de fotografie care a purtat acelaşi nume, „Adevărata Basarabie”, care s-a desfăşurat timp de două zile, în Piaţa „Mihai Viteazul”. La Casa Studenţilor din Craiova a avut loc o proiecţie de film, care s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din rândul craiovenilor.  Campania se va încheia cu o excursie organizată pentru studenţii români de la Universitatea din Craiova pentru a cunoaşte mai bine Republica Moldova, locurile, obiceiurile şi tradiţiile de peste Prut.

 „Adevărata Basarabie” reprezintă cel mai important proiect al ASB Craiova şi doreşte să creeze noi colaborări între tinerii români de pe ambele maluri ale Prutului. De asemenea, campania este gândită ca un ecou al acţiunii din 6 mai 1990 – Podul de Flori, moment istoric pentru toţi românii când, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război mondial, frontiera româno-română impusă de sovietici a putut fi traversată fără acte.