Activitatea lui Marian Jean Marinescu, parte din efortul comun al europarlamentarilor PDL în folosul României

0
356

Delegaţia PDL a fost cea mai activă şi mai eficientă delegaţie a României în Parlamentul European. Este simplu de verificat şi aici trebuie făcută o diferenţă între activismul parlamentar şi contribuţia cea mai importantă a unui deputat european, aceea de a fi raportor. Cei 11 europarlamentari români membri ai PDL în actualul mandat au fost raportori pentru 60 de rapoarte, de două ori mai multe decât eurodeputaţii PSD şi PNL la un loc. Este vorba de rapoarte la care se lucrează un an sau mai bine şi care sunt alocate în comisie, în funcţie de cât de activ este fiecare europarlamentar. Marian Jean Marinescu, de exemplu, a avut opt rapoarte în acest mandat.

De asemenea, un bun europarlamentar trebuie să urmărească tot ce se întâmplă în comisia din care face parte. Aşadar poate fi amintit şi numărul de amendamente făcute, contribuţia adusă la alte rapoarte. Şi aici, Marian Jean Marinescu a avut iarăşi rezultate foarte bune, situându-se în primii zece parlamentari europeni ca număr de rapoarte amendate.

Delegaţia PDL a influenţat decisiv extinderea perioadei în care România poate cheltui o parte din fondurile europene alocate. De asemenea, delegaţia democrat liberalilor a susţinut respectarea dreptului la liberă circulaţie a forţei de muncă în UE în contextul în care, după ridicarea restricţiilor pentru români la 1 ianuarie 2014, au existat voci care cereau măsuri de limitare a acestui drept.

Aceste realizări comune sunt completate de realizările fiecărui europarlamentar PDL în comisiile din care face parte. În ceea ce-l priveşte pe Marian Jean Marinescu, putem aminti includerea pe harta reţelelor europene de transport a unor trasee noi care traversează şi România şi care nu erau în planul iniţial al Comisiei.

Apoi, ca vicepreşedinte al Grupului PPE, Marinescu a coordonat un grup de lucru format din cinci comisii, printre care cea de buget, cea pentru politica regională şi cea pentru agricultură – trei domenii foarte importante şi pentru România.

În calitate de şef al grupului de lucru al Partidului Popular European în care sunt comisiile Buget, Dezvoltare regională, Agricultură, Marian Jean Marinescu a participat la negocierile pentru viitorul buget al Uniunii, pentru prevederile noii Politici Agricole Comune, pentru politica de coeziune. Peste 70% din bugetul UE este alocat acestor două politici şi din ambele România are mai mult de câştigat decât în programarea precedentă.

Europarlamentarul PDL a fost de 8 ori raportor al Parlamentului European şi de 13 ori raportor din partea Grupului PPE. Dintre cele mai importante rapoarte pot fi amintite coridoarele de marfă, Cerul Unic European, Galileo şi EGNOS, vizele pentru Republica Moldova, sprijinul pentru frontierele externe.

Marinescu a mai fost raportor pe regulamentul privind înfiinţarea a nouă noi coridoare de transport feroviar de marfă. Scopul acestui Regulament a fost acela de a facilita fluxul de trafic de mărfuri prin eliminarea punctelor slabe, a blocajelor şi prin creşterea fiabilităţii.

Pentru Cerul Unic European, un proiect foarte important, Marian Jean Marinescu a fost de două ori raportor. Aceasta este o iniţiativă prin care se urmăreşte reconfigurarea modului actual de organizare şi gestionare a spaţiului aerian în Europa, care din păcate este deficitar, după cum dovedesc aglomerările din aeroporturi şi întârzierile. Noua formulă ar permite rute directe, timp de zbor mai redus, preţuri mai accesibile, mai puţine emisii poluante. Avantaje şi pentru călători, şi pentru companiile aeriene. Galileo şi EGNOS sunt programele europene de radionavigaţie prin satelit (GNSS). Acest dosar este unul dintre primele rapoarte finalizate în legătură cu noul buget UE. Marian Jean Marinescu a adus o serie de îmbunătăţiri propunerii Comisiei, care au asigurat fonduri pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare, pentru ca Europa să devină competitivă în domeniul aplicaţiilor GNSS.

La realizări, pe agenda europarlamentarului anului 2014, Marian Jean Marinescu, pot fi incluse şi vizele pentru cetăţenii Republicii Moldova, fiind raportor când s-a discutat procedura de facilitare a eliberării vizelor, respectiv raportor al PPE anul acesta pentru propunerea de eliminare a vizelor de călătorie în Europa pentru posesorii de paşapoarte biometrice.

De asemenea, Marian Jean Marinescu a fost raportor şi pentru un dosar privind finanţarea europeană pentru frontierele externe, aprobat anul acesta. Un dosar nu tocmai uşor, pentru care a venit cu o serie de idei noi privind definirea unor standarde comune pentru securizarea frontierelor UE. Marinescu a mai avut şi alte rapoarte, de exemplu pe politica externă de aviaţie a Uniunii.

Punctual, pentru România, poate fi amintită şi contribuţia europarlamentarului Marian Jean Marinescu la obţinerea unui acord pentru regula N+3, pentru care a intervenit în Comisia de dezvoltare regională. Ce înseamnă acest lucru? României i s-a permis folosirea fondurilor europene aferente anilor 2011 şi 2012 până în 2014, respectiv 2015. S-au salvat astfel miliarde de euro care pot fi cheltuiţi în 2014-2015 şi care pot finanţa 400.000 de locuri de muncă în fiecare an.

În Comisia pentru Transport şi Turism a Parlamentului European, Marinescu a reuşit să introducă în TEN-T trasee noi de autostradă şi cale ferată care traverseaza România: Iaşi-Suceava, legată la Târgu Mureş şi la Sebeş, Bucureşti-Craiova-Calafat-Vidin şi mai departe, către Timişoara.

Alt subiect care l-a preocupat pe europarlamentarul PDL a fost aderarea României la Schengen pentru care, deşi Consiliul încă se opune, a fost obţinut acceptul Parlamentului European, dar şi libera circulaţie a forţei de muncă, pentru care a fost pregătită o rezoluţie aprobată în Parlament.

După opt ani de muncă şi realizări în Parlamentul European, Marian-Jean Marinescu a fost desemnat Europarlamentarul Anului 2014 la categoria “Cercetare şi inovare”, în cadrul galei anuale a “MEP Awards”, organizată de revista The Parliament, pentru meritele raportului său privind sistemele de navigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS.

Marian-Jean Marinescu a fost răsplătit cu această distincţie după ce a primit cele mai multe voturi de la eurodeputaţii europeni într-o categorie la care au mai fost nominalizaţi eurodeputatul german Christian Ehler, din grupul PPE, şi parlamentarul european britanic Vicky Ford, din grupul ECR. Marian-Jean Marinescu, care este şi vicepreşedinte al grupului PPE, este singurul europarlamentar român nominalizat la premiile de anul acesta ale The Parliament. Premiile “MEP Awards” sunt acordate anual membrilor Parlamentului European care s-au remarcat prin activitatea lor.