Copiii sunt chemaţi la un concurs în limba franceză

0
385

În data de 23 martie, la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova va avea loc Festivalul – Concurs Judeţean  „Fete de la Francophonie”, organizatori fiind instituţia gazdă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni – Filiala Dolj. Competiţia este adresată întregului învăţământ preuniversitar (ciclurile primar, gimnazial şi liceal) şi se va desfăşura pe cinci secţiuni: Creaţie literară (gimnaziu/liceu), Creaţie plastică (toate ciclurile), Dramatizare (gimnaziu/liceu), Recitare (primar/gimnaziu, liceu), Interpretare vocală (cls- V- XII). Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a publicat şi regulamentul de desfăşurare, astfel că toate lucrările pot fi depuse până pe 16 martie, iar un profesor nu poate coordona decât elevi înscrişi la maximum patru secţiuni, dar nu mai mult de opt copii (doi elevi/secţiune, şase candidaţi la creaţie – plastică – desen), participanţii transferând organizatorilor concursului toate dreprurile asupra lucrărilor, care vor deveni proprietatea acestora şi nu vor fi returnate.