Demisie de guvern la Chişinău!

1
1921

Guvernul R. Moldova condus de Natalia Gavriliţă a demisionat, în cursul zilei de astăzi, după ce presa de la Chişinău anunţase ca iminent evenimentul. Anunţul a fost făcut chiar de Natalia Gavriliţă într-un briefing de presă. Şi atenţie la ce a spus: „Dacă Guvernul ar fi avut şi acasă aceeaşi susţinere şi încredere pe care am resimţit-o la partenerii noştri europeni am fi reuşit mai multe”. În cursul zilei, atât la Guvern cât şi la preşedinţie, s-au derulat mai multe şedinţe de lucru în care s-a discutat subiectul, dar şi numele posibilului succesor. După toate probabilităţile, scrie presa de la Chişinău, Dorin Recean, secretarul Consiliului suprem de securitate ar urma să fie candidatul propus de Maia Sandu pentru funcţia de prim-ministru, agreat fiind şi la nivelul deputaţilor PAS, care deţin majoritatea în Parlament. Este pomenit şi numele lui Vasile Tofan, reprezetant al unui mare fond american de investiţii pe piaţa din Republica Moldova şi Ucraina – Horizon Capital. Guvernul Gavriliţă, reamintim, fusese instalat la 6 august 2021. Demisia lui a fost potenţată, după toate semnalele, chiar de Maia Sandu, al cărui anunţ pe Facebook, lapidar, insera şi fraza: „În pofida unor provocări fără precedent ţara a fost guvernată responsabil cu multă atenţie şi muncă dedicată”. Ex-premierului de acum demisionar i s-a mulţumit pentru întreaga activitate, după ce i s-a acceptat demisia. În utlimul timp avuseseră loc mai multe plecări din Guvern printre care cele ale ministrului Muncii şi protecţiei soliale, Marcel Spătar, Sergiu Gaibu, ministru al Economiei şi nu numai. Situaţia politică la Chişinău devenise una tensionată. Discuţiile în spaţiul public, despre disensiunile între premier şi Maia Sandu, deşi străvezii, apăruseră în urmă cu câteva luni. Dar mereu au fost invocate „tactici ale opoziţiei, ale hoţilor care vor să fugă de răspundere. Republica Moldova a intrat într-o fază nouă, de mai multă vreme, în care prioritară este securitatea ţării. PAS care deţine majoritatea parlamentară (63 mandate din 101) va trece noul guvern în perioada următoare, fără probleme. Întrebarea care stăruie este însă următoarea: dacă guvernul Gavriliţă a avut atâtea împliniri, câte sunt acum enumerate, de ce s-a acceptat demisia premierului? Republica Moldova, vecin al Ucrainei, şi candidată din vara trecută la admiterea în UE resimte ameninţarea Rusiei, care păstrează contingente militare în regiunea separatistă Transnistria. Recent, Chişinăul a blocat 6 canale de televiziune ruseşti, Moscova invocând o cenzură politică. Pe un fond neliniştitor, Chişinăul a mai primit o veste, joi 9 februarie a.c. la Consiliul European unde preşedintele ucrainian Volodimir Zelensky a informat-o pe Maia Sandu despre acţiunile pe care Moscova le va întreprinde pentru a schimba puterea de la Chişinău. El a mai spus că nu ştie dacă Kremlinul a dat ordin de executare a planului. SIS a confirmat că asemenea informaţii au fost receptate, fără a oferi alte detalii. Kremlinul bineînţeles a negat informaţia. Oricum, nici presa de la Chişinău, nici presa internaţională, de astăzi, nu a adus mai multe clarificări în privinţa demisiei guvernului Gavriliţă.

1 COMENTARIU

  1. Intr-un comentariu mai vechi la un articol de-al dvs. legat de Republica Moldova, scriam cum jurnalistul Pepe Escobar o numea pe Maia Sandu,, fetita din Moldova care s-a trezit” ca vrea in NATO si UE! De ce o fi demisionat asa de repede ,,guvernul asta nou (august 2021- februarie 2022) din tara marionetei Occidentului – Maia Sandu? Un articol pe care l-am citit (publicat prin luna mai 2022 , in ,,The Unz Review “cred), al jurnalistului britanico-canadian, Brett Redmayne-Titley (el isi spune cetatean mondial- sic!) intitulat ,, Moldova se umfla de Zelensky- Sandu invita la distrugerea natiunii” scria ca ,citez:,, recent aleasa presedinte, Maia Sandu si-a aratat disponibilitatea de a sprijini intentiile occidentale de hegemonie.NATO stie acest lucru si a adunat deja vreo 8000 de soldati polonezi si 2000 de soldati turci- care se afla sub comanda NATO- la granitele moldo-romane. Sandu a incercat deja sa promoveze diviziunile moldovenesti fictive si sentimentele anti-ruse”. De aici, domnule Cantar, reiese cu usurinta ca presa,,oficiala” de la Chisinau sau aia corporativa internationala, nu scrie nimic. De ce sa revolte un popor (moldovenesc? ) in a carei Constitutie sta scris:,,art.11- Republica Moldova – stat neutru (1) Republica Moldova isi proclama neutralitatea permanenta. (2) Republica Moldova nu admite stationarea niciunei trupe militare straine pe teritoriul sau…; Parlamentul Republicii Moldova este mult mai puternic decat presedintele sau, la fel ca si prevederile constitutionale de neutralitate. Dar acest lucru nu impiedica NATO sa saliveze cu turbare pentru a folosi Moldova ca un loc de scena, din barlogul sau din Romania, o tara cu propriile ei motive ascunse care vede din punct de vedere istoric ,un potential razboi , ca pe o oportutinate culturala si istorica de a se alatura NATO in cautarea expansiunii pana la fostele sale granite” .Maia Sandu- ,,fetita trezita din Moldova” care, probabil ca a avut discutii cu Gregory Meeks, si care conduce Comisia de Afaceri Externe a Camerei SUA. ,, Raul a sosit pe 22 mai sub forma lui Gregory Meeks” scrie Brett Redmayne-,,cu Constitutia SUA demult aruncata ca prioritate de politica publica ,si publicul american impreuna cu ea, Meeks a venit la Chisinau cu promisiunea singurelor daruri pe care le are hegemonia americana: armele. Meeks a spus in engleza, nu in rusa:.. pozitia mea este ca trebuie sa vorbim cu guvernul Republicii Moldova. Trebuie sa ne asiguram ca suntem de acord cu (sic!) ceea ce trebuie sa aibe loc…SUA vor fi alaturi de Moldova. ” Intelegeti ,domnule Cantar, cum sta chestiunea cu ,,demisia” guvernului Gavrilita ? Doamna asta a avut coloana vertebrala si ,de cand a fost aleasa pana la demisie, a inteles ca Maia Sandu face pipi pe ea de neutralitate a Moldovei!. Britanico- canadianul asta de Redmayne -Titley, nu e neamt ca Iohannis sau juvete ca Ciuca! El explica foarte clar:,, Aceasta (declaratia lui Meeks, nota mea!) nu este decat o amenintare voalata la adresa neutralitatii moldovenesti, a pacii si a poporului moldovenesc. Moldova nu are nevoie de Meeks ci de armele lui. NATO are insa nevoie de Moldova. Nu cultural sau economic …ci pentru razboi. La fel
    si concubina americana, Marea Britanie, care a facut ecou minciunile duble ale lui Meeks cu 2 zile inainte de sosirea lui. La 20 mai 2022, ministrul de externe , Liz Truss, a spus ca Londra a fost ,de asemenea , in discutii cu aliatii sai belicosi si a incercat sa aibe Moldova…echipata conform unui standard NATO””. Eu va las aici , domnule Cantar, multumind redactiei ,,Cuvantului Libertatii” si dvs. personal, ca ma lasati sa comentez: Sunt rare sau prea putine ziarele romanesti care isi lasa cititorii sa-si exprime opiniile, ingrijorati de anarhia guvernarii Romaniei, de viitorul ei si, mai ales, ca cei d-un leat cu noi sau mai varstnici ,vad ca tara noastra alege dintotdeauna numai aliatii cu care a pierdut enorm.
    Sper ca gestul doamnei Gavrilita a fost unul patriotic si nu de parada!

Comments are closed.