Cu 105 km/h pe „Calea Severinului”

0
325

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri au organizat o razie pe principalele drumuri din judeţ, dar şi pe arterele din municipiul Craiova în scopul prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie cauzate de depăşirile neregulamentare, nerespectarea regimului legal de viteză şi de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.

Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi cei din cadrul Biroului Rutier Craiova au acţionat şi pentru conştientizarea conducătorilor auto şi pasagerilor cu privire la importanţa portului centurii de siguranţă. În cadrul acestor activităţi, oamenii legii au constatat 403 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în sumă totală de 41.835 lei, cele mai multe dintre ele, respectiv 96, fiind pentru viteză. De asemenea, poliţiştii rutieri au sancţionat şi 23 conducători auto pentru neacordarea de prioritate pietonilor, iar 34 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Recordul de viteză înregistrat în cadrul acestor activităţi îl deţine o şoferiţă din Olt. Poliţiştii au depistat-o în trafic, pe „Calea Severinului”, pe Floarea Negrilă, de 46 de ani, din comuna Băbiciu, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism BMW cu viteza de 105 km/h.

„Poliţiştii i-au aplicat acesteia o sancţiune contravenţională în sumă totală de 740 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.