România şi Bulgaria nu folosesc miliarde de euro din ajutoare europene, atrag atenţia conservatorii bavarezi

0
293

Conservatorii bavarezi (CSU, partenerii tradiţionali ai Uniunii Creştin-Democrate, CDU, a Angelei Merkel) atrag atenţia că România şi Bulgaria nu folosesc miliarde de euro din ajutoarele europene, a anunţat ieri portalul de ştiri Focus Online. Cu 15 miliarde de euro pot fi făcute multe lucruri pentru formarea specialiştilor, integrarea pieţei forţei de muncă sau susţinerea economiei. Potrivit noului ministru german al Dezvoltării, Gerd Müller (CSU), exact atâţia bani nu au folosit România şi Bulgaria din fondurile structurale sociale şi regionale ale UE. Au fost solicitate numai 42% din cele 26 de miliarde de euro, astfel că partea germană consideră că guvernele celor două ţări au eşuat şi a venit vremea să-şi facă temele. Parlamentarul Hans-Peter Uhl (CSU) spune acelaşi lucru: „Germania se gândeşte de luni de zile la posibilităţi de a ajuta România şi Bulgaria în administraţie, pentru a face rost de resurse şi a pune pe picioare proiecte. Autorităţile germane sunt pregătite să aducă experţi”, a declarat el. Motivele pentru lipsa de activitate în Bucureşti şi Sofia sunt diferite: un rol important l-a jucat faptul că aceste ţări au trebuit să aducă şi ele bani drept contribuţii la proiectele finanţate cu bani europeni — uneori 25%, dar şi 10% din finanţarea totală. Apoi, arată sursa citată, se pune problema voinţei politice. Tocmai de aceea, Uhl îi propune Executivului comunitar să facă presiuni publice, însă europarlamentarul CSU Monika Hohlmeier susţine că nu este suficient. „ (…) Eu cer Comisiei Europene să întărească structurile de sprijin. Trebuie mobilizat personal şi know-how şi să fie aduse ajutoare pentru realizarea de proiecte concrete”, susţine Hohlmeier.