Peste 35.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în Dolj

0
438

În depozitele Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au ajuns săptămâna aceasta 35.223 doze de vaccin antigripal, în valoare de 394.879 lei, ce vor fi folosite pentru imunizarea populaţiei la risc.

Primele doze de vaccin au fost distribuite deja către cabinetele de medicina de familie şi spitale, acolo unde vor fi administrate în următoarea perioadă. Vaccinarea antigripală este cea mai importantă metodă de prevenire a infecţiei şi în special a complicaţiilor datorate infecţiei gripale.

Vaccinarea este necesară în special pentru persoanele cu risc de complicaţii cauzate de gripă şi pentru persoanele care îngrijesc aceste persoane, care beneficiază de vaccin gratuit prin cabinetele medicilor de familie.

Potrivit autorităţilor sanitare, vaccinul corespunde tuturor recomandărilor biologice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi cerinţelor Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

Cine va beneficia de vaccinare gratuită

Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

În ultima săptămână, 238 de persoane au fost diagnosticate cu pneumopatie. O parte din acestea a avut nevoie de internare în spital după ce medicii au hotărât să-i ţină sub supraveghere pe bolnavi. Peste 800 de doljeni au ajuns, în doar o săptămână, la medic, acuzând dureri de cap, inflamaţii ale gâtului, febră şi o stare generală proastă. Cei mai mulţi au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonie. S-au înregistrat 585 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în rândul populaţiei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au caracterizat săptămâna prin lipsă de activitate gripală.

Gripa, periculoasă mai ales pentru bolnavii cronic

Gripa este o boală care poate fi mortală, iar principalele grupe de risc sunt reprezentate de bătrâni, bolnavi cronic, femei gravide şi copii. Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populaţiei să ţină seama şi de o serie de măsuri preventive. Este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie şi păstrarea unei igiene corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe şi legume, care asigură un aport optim de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.

Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente. În cazul în care apar primele semne de boală – febră, dureri de cap şi de gât sau tuse – trebuie anunţat telefonic, în cel mai scurt timp posibil, medicul de familie.

Totodată, specialiştii atrag atenţia că persoanele afectate de viroze respiratorii au tendinţa de a lua medicamente fără a consulta în prealabil un doctor. Medicii susţin că automedicaţia devine o mare problemă, în această perioadă a anului, odată cu creşterea numărului de persoane care au probleme din cauza virozelor respiratorii şi a pneumoniilor.

Peste un milion de doze de vaccin, disponibile sezonul acesta

Peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier vor fi achiziţionate anul acesta, dublu faţă de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.

Contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei de achiziţie prevede ca livrarea să se facă de către furnizor direct în teritoriu, la direcţiile de sănătatea publică. În acest context, luni au fost livrate vaccinurile gripale către direcţiile de sănătate publică din Constanţa (91.170 doze), Bucureşti (36.630 doze), Ilfov (6.520 doze), Călăraşi (20.207 doze), Giurgiu (5.215 doze), Teleorman(17.780 doze), Buzău (23.487 doze), Prahova (43.465 doze), urmând ca procesul de distribuire a vaccinului la nivel naţional să continue.

Pentru a evita în viitor situaţiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, autorităţile sanitare au  încheiat, pentru prima oară, un acord-cadru pentru achiziţia vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani.