Fraţii implicaţi în crima din Craioviţa Nouă, 30 de zile după gratii

0
436

Fraţii Gabriel şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în baza mandatelor emise, miercuri seară, pe numele lor, de Tribunalul Dolj, pentru omor, respectiv complicitate la omor, în cazul tânărului înjunghiat mortal în Craioviţa Nouă. Procurorii au stabilit că ambii tineri au agresat victima, pe Ionuţ Antoni Fieraru, şi nu cel care a lovit cu cuţitul, ci fratele său avusese anterior discuţii cu acesta.

dubaÎn referatul prin care au solicitat arestarea preventivă a celor doi fraţi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reţinut că, „marţi, 6 decembrie a.c., în jurul orei 01.45, în timp ce se aflau pe bulevardul Tineretului din municipiul Craiova, în zona Poştei din Craioviţa Nouă, pe fondul unui conflict preexistent între Teodorescu Luigi (20 de ani) şi Fieraru Antoni-Ionuţ (20 de ani), Teodorescu Gabriel (23 de ani) l-a lovit pe acesta din urmă cu un cuţit în zona cervicală anterioară, cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice care i-au produs decesul, fiind ajutat de fratele său care, prin agresiuni exercitate concomitent asupra victimei, a contribuit la menţinerea şi întărirea rezoluţiei infracţionale de suprimare a vieţii acesteia”. Potrivit anchetatorilor, crima a avut la bază o serie de neînţelegeri care existau deja între victimă, Ionuţ Antoni Fieraru, şi Luigi Teodorescu, disputa fiind legată de relaţiile lor cu o fată. În momentul când s-au întâlnit pe stradă, Luigi s-a apucat la ceartă cu Fieraru, l-a lovit, şi chiar l-a împiedicat să fugă în momentul când Gabriel a scos cuţitul: „inculpatul Teodorescu Luigi i-a redus acestuia posibilitatea de a se apăra şi de a-şi asigura scăparea, atunci când a încercat să se îndepărteze, întrucât a observat că inculpatul Teodorescu Gabriel era înarmat cu o armă albă (corp tăietor-înţepător)”, au mai reţinut procurorii. Din analiza coroborată a fişei de constatări preliminare medico-legale, rezultă că numitul Fieraru Antoni-Ionuţ a fost lovit cu corp tăietor-înţepător, în zona în zona cervicală anterioară, fiindu-i provocate leziuni traumatice incompatibile cu viaţa.

Imediat după comiterea faptei cei doi fraţi au dispărut, fiind depistaţi marţi seara de poliţişti şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iat miercuri seară au fost prezentaţi instanţei de judecată care le-a emis mandate de arestare prentru 30 de zile: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventiva a inculpatului Teodorescu Gabriel pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 07.12.2016, până la data de 05.01.2017, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Teodorescu Luigi pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 07.12.2016, până la data de 05.01.2017, inclusiv”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.