Salubritatea, în pericol să fie scoasă de pe piaţă

0
295

Numai după ce o delegaţie de la Primăria Craiova a mers cu jalba în proţap la preşedintele ANRSC Bucureşti, Salubritatea craioveană a primit licitaţia de funcţionare, dar una provizorie, cu valabilitatea de un an. Edilul-şef, Antonie Solomon, a dezvăluit, ieri, că societatea are un statut incert, lucru care îi poate aduce retragerea de pe piaţă.

Vestea că Salubritatea nu a primit licenţa de funcţionare a fost dată, ieri, de primarul Antonie Solomon. “Acel SRL din subordinea Consiliului Local Municipal, fostul serviciu public de salubritate, nu mai are licenţă. Deci, suntem în ilegalitate, după lege, mai putem funcţiona decât trei luni de zile”. Solomon a explicat că procedura de acordare a licenţei de funcţionare îi aparţine ANRSC-ului (Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare), autoritate care a tărăgănat foarte mult avizarea societăţii craiovene pentru ca, la final, să dea un răspuns negativ. “De ce nu s-a acordat licenţa? S-a tărăgănat vreme de trei luni de zile, ba că se ţin două şedinţe pe lună, ba că mai daţi-ne nişte date … Şi, până la urmă, au răspuns că acel contract a fost ilegal”. Tot ieri, o delegaţie de specialişti de la societatea cu pricina şi de la Primăria Craiova a plecat la Bucureşti pentru a se întâlni cu preşedintele autorităţii responsabile cu acordarea acestui aviz., reuşind, în cele din urmă, să obţină o licenţă provizorie, cu valabilitate de un an.

Solomon: “Hotărârea de consiliu nu e corectă”

Potrivit lui Solomon, licenţa de funcţionare este un atestat prin care “se constată că acest serviciu de salubritate poate să deszăpezească în Craiova, să măture, să cureţe sau să transporte gunoiul”. ANRSC-ul se fereşte să acorde acest document din cauză că hotărârea de consiliu prin care s-a votat constituirea lui nu este legală, mai spune primarul. “Hotărârea de consiliu local prin care se delega acest serviciu de Salubritate, pe 49 de ani, nu este corectă”, adăugând şi că, în cel mai rău caz, ar fi trebuit să se meargă pe o perioadă mai scurtă, de 12 ani sau. Sau, în cel mai bun caz, să nu se ajungă până la formarea acestei societăţi. “Eu am tras un semnal de alarmă încă de atunci şi am zis: bă, v-aţi grăbit, nu trebuia transformat în SRL, fiindcă mai existau soluţii”. Cert este că hotărârea de consiliu cu pricina, prin care Serviciul de Salubritate Craiova s-a transformat în SC Salubritate SRL Craiova a primit, apoi, şi avizul de legalitate de la Prefectura Dolj.

La mijloc ar fi ambiţiile politice “ale unora”

Dacă nu s-ar fi reuşit obţinerea unei licenţe provizorii, Salubritatea putea să mai funcţioneze doar trei luni, după care urma retragerea de pe piaţă şi scoaterea la licitaţie a tuturor activităţilor de care se ocupa, de curăţenie, de strângere a câinilor fără stâpân şi chiar de deszăpezire a oraşului, activitate pe care o coordonează. “Dacă nu s-ar fi găsit această soluţie, avem la dispoziţie trei luni de zile să reglementăm o eroare pe care nu Solomon a făcut-o”. Pe de altă parte, primarul Antonie Solomon a comentat şi că s-a ajuns aici din pricina unor ambiţii politice prosteşti “ale unora”, referindu-se la viceprimarul Mărinică Dincă, la propunerea căruia s-au comstituit cele două societăţi cu aportul Primăriei Craiova, ambele pe structurile unor foste servicii publici, SC Salubritate SRL Craiova şi SC Pieţe şi Târguri SRL Craiova. Dintre cele două, un interes mai mare a suscitat Salubritatea, edilul-şef din Bănie considerând chiar că s-a forţat chiar privitizarea sa.