Grafică de Eugen Drăguţescu din patrimoniul Muzeului de Artă Craiova, expusă la Roma

0
867

Eugen Dragutescu (1)Zece lucrări de grafică de Eugen Drăguţescu, din patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova, vor fi expuse în perioada 10-20 noiembrie la Accademia di Romania din Roma (Italia). Lucrările vor face parte din expoziţia „Eugen Drăguţescu – Jurnalul unei vieţi în imagini” (curator: Ruxandra Dreptu), organizată de Institutul Cultural Român în colaborare cu Accademia di Romania din Roma, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Constanţa şi Biblioteca Academiei Române Bucureşti.

„Aceasta este prima expoziţie dedicată artistului Eugen Drăguţescu după moartea sa şi reprezintă un prim pas către o serie de evenimente pe care Institutul Cultural Român doreşte să le organizeze în Italia, anul următor. În acest fel va fi dezvăluită publicului personalitatea artistică a lui Eugen Drăguţescu printr-o amplă expoziţie retrospectivă, însoţită de o monografie a artistului”, se precizează într-un comunicat de presă al Muzeului de Artă din Craiova. Acesta deţine în patrimoniu 208 lucrări de Eugen Drăguţescu, fiind una dintre instituţiile reprezentative în ceea ce priveşte opera valorosului grafician.

Eugen Drăguţescu (1914-1993) s-a născut la 19 mai 1914, la Iaşi. Mama, născută Halunga, era descendentă a unei familii de origine genoveză stabilită în Moldova în secolul al XV-lea. Între anii 1932-1938 a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase, avându-i profesori pe C. Artachino, Fr. Şirato, Cecilia Cuţescu-Storck, O. Han, J. Al. Steriadi. Între 1933-1939, recomandat de George Macovescu, a colaborat cu desene la mai multe periodice ale vremii. În acest timp debutează într-o expoziţie de grup împreună cu Vasile Dobrian, A. Istrati, Gh. Ghiţescu, George Tomaziu.

În 1939 a obţinut bursa de studii „Premiul Romei”, iar în 1940 a primit Premiul Naţional „Anastase Simu”, pentru desen. Între 1940-1943 a studiat la Academia di Romania din Roma. În 1944 era chemat în ţară pentru a se înrola, dar a fost trimis în Germania cu o expoziţie personală. În 1947 a fost invitat să expună la Galeria Van Lier din Amsterdam. S-a stabilit definitiv la Roma în 1959, unde s-a şi stins din viaţă, la 30 martie 1993.

Eugen Dragutescu (2)

Eugen Dragutescu (3)