Vătăjelu: „Îmi doresc să joc în cât mai multe derby-uri, îmi place atmosfera”

0
355

 Titular în fiecare meci al Universităţii Craiova din acest sezon, Bogdan Vătăjelu a fost înlocuit doar în meciul de la Mediaş. În „Groapă” a fost printre cei mai buni jucători ai echipei şi s-a declarat impresionat de atmosfera creată de ambele galerii. La 21 de ani, fundaşul stânga din Vâlcea este printre jucătorii de perspectivă ai echipei, având la activ şi un stagiu de pregătire cu echipa naţională

–          Bogdane, v-aţi revenit după startul slab, probabil şi moralul este altul acum, cum au fost aceste 10 etape?

–          În primul rând eu încerc să mă bucur de această experienţă nouă pentru mine, pe care o reprezintă Liga I. Într-adevăr, avem un moral bun acum, ne merge din ce în ce mai bine. Dacă am fi câştigat şi la Dinamo, era un parcurs perfect de când au venit noii antrenori.

–          Ce s-a schimbat de fapt în această perioadă, mulţi vorbesc de şocul schimbării antrenorului, la Craiova în ce a constat?

–          S-au schimbat destule, în primul rând filosofia de joc, acum suntem preocupaţi în primul rând să nu luăm gol, să ne apărăm bine, apoi să încercăm să marcăm. Faptul că nu am primit gol ne-a conferit şi un moral mai bun. Apoi, şi antrenamentele sunt mai lungi, mai dese, suntem aşezaţi mai bine în teren.

–          La Herculane nu sunteţi la odihnă, vă aşteaptă o perioadă destul de grea, în care veţi mai „încărca” fizic…

–          Aşa este, nu va fi uşor, dar nu ne speriem, tot ce acumulăm ne va folosi. Cred că suntem la un nivel bun din punct vedere fizic. Vom avea timp să ne şi odihnim, vom juca şi acel amical cu Pandurii, în care mai putem exersa anumite tactici de joc.

–          Spui că se insistă pe apărare, îţi mai reduce acest lucru din elanul tău ofensiv sau ai fost atenţionat pentru anumite faze în care te complici?

–          Mi se spune să mă concentrez în primul rând pe faza de apărare, pentru că rolul meu de bază este cel defensiv, dar nu să nu urc. Aşa fac toţi fundaşii moderni şi antrenorii chiar ne încurajează să creăm superioritate în ofensivă. Nu am fost avertizat să nu mă complic, domnul Cârţu chiar apreciază execuţiile de fineţe, deşi le preferă pe cele ale atacanţilor.

–          Cu ce impresii ai rămas după derby-ul cu Dinamo, atât ca meci, cât şi ca atmosferă?

–          A fost cea mai frumoasă atmosferă în care am jucat eu până acum, mi-a plăcut acest derby şi aştept să joc şi în altele, mai ales la noi acasă. M-a impresionat momentul creat pentru Cătălin Hâldan, dar şi coregrafia suporterilor noştri, cărora le mulţumim că au venit în număr mare. Au avut şi ei meciul lor cu fanii dinamovişti. Nu am avut emoţii în privinţa derby-ului, chiar ni s-a spus că nu este un meci special, pentru a nu ne încărca prea mult emoţional. Păcat că nu am câştigat, pentru că am condus la pauză, dar am ieşit cu capul sus şi sper să câştigăm în retur.

–          Nu aveţi un program tocmai greu în continuare, aţi putea forţa chiar pe două fronturi, ţinând cont de adversarul din Cupă, pe care-l veţi întâlni acasă…

–          Orice meci este greu dacă nu-l tratezi cu angajament maxim. Sperăm să avem rezultate bune şi nu neglijăm nici Cupa, unde să ajungem cât putem de sus. Nu va fi uşor nici cu Viitorul, care ne-a luat un punct în meciul de campionat, dar sperăm să trecem de ei.

–          Unde vezi Craiova la finalul campionatului?

–          Cred că avem potenţial să terminăm în primele 10 locuri, chiar în primele 8. Important este să ne căpătăm liniştea, să nu avem emoţii cu retrogradarea şi apoi putem evolua, ne putem propune mai mult.

–          Sunt câţiva internaţionali în echipă, dar majoritatea străini, tu când jucai în Liga a II-a ai ajuns la lotul naţional, acum nu s-a mai pus problema…

–          Aşa este, am fost bucuros atunci, dar nici acum nu sunt dezamăgit. Eu am de muncit la echipa de club, sper să joc cât mai mult şi mai bine, apoi vom vedea ce va fi. Când voi acumula mai multă experienţă în Liga I sper să am ocazia să revin printre tricolori. Mi-a plăcut atmosfera, am primit sfaturi de la colegii mai maturi, de la Răzvan Raţ, care joacă pe acelaşi post şi este şi el tot oltean. Sper ca băieţii să câştige cu Ungaria şi Finlanda, vom avea şanse mari de calificare la Europene după un astfel de start, cu 9 puncte.