Funeraliile reginei Elisabeta a II-a şi protocolul strict al Palatului Buckingham

Operaţiunea „London Bridge”

Odată cu decesul reginei Elisabeta a II-a joi, 8 septembrie 2022, s-a declanşat operaţiunea cu numele de cod „London Bridge”, în fapt procesul ultradetaliat în care au loc funeraliile suveranei britanice, cât şi manifestările foarte importante care au loc în paralel. Recent, celebrul site american de ştiri şi informaţii „Politico” a publicat un amplu document din care rezultă că Palatul Buckingham  a planificat cu minuţiozitate cele zece zile care urmează decesului reginei Elisabea a II-a, 96 de ani, ea deţinând recordul de longevitate a domniei în istoria regatului britanic. Cum spuneam, el are numele de cod „Operaţiunea London Bridge” şi a fost revizuit după decesul de la 9 aprilie 2021. al prinţului Philip, soţul reginei, care avea 99 de ani. În context, notăm că planul privind decesul acestuia s-a numit „Operaţiunea Forth Bridge”. Cotidianul britanic „Daily Mail” scria că, încă din anii 1960, funeraliile reginei au fost pregătite de guvern, cât şi de presă, care are deja ştiri şi articole despre viaţa şi decesul reginei. Măsurile strict prevăd ca, imediat după deces, secretarul său particular  să recurgă la un telefon ultrasecurizat spre a-l informa pe primul ministru, spunându-i textual: „London Bridge is Down” („Podul Londrei  s-a prăbuşit”;  este reluat un vers dintr-o celebră poezioară), iar premierul va înţelege că regina a murit. Astfel debutează o serie de anunţuri codificate şi trebuie spus că, în ultimii ani, s-au scris mai multe articole pe tema respectivă, din această perspectivă cel mai bogat în date fiind documentarul publicat de Sam Knight în ziarul londonez „The Guardian”. În articolul« Operation London Bridge: the secret plan for the days after the Queen’s death »autorul preciza că, având o organizare ultramilimetrică, autorităţile britanice se pregătesc de ani de zile pentru decesul reginei. În acest sens se spune că membrii guvernului de la Londra s-au reunit pentru prima oară spre a stabili desfăşurarea pe ore a manifestărilor care urmează evenimentului, determinant pentru viitorul Regatului Unit şi al monarhiei britanice.Potrivit lui Sam Knightcea mai mare parte a planurilor elaborate – întrucât este vorba de mai multe, la Palatul Buckingham, la guvern, la BBC, etc. – pleacă de la premisa că ea va deceda după o scurtă boală, înconjurată de familie şi de medici, ceea ce s-a întâmplat, decesul  având loc la reşedinţa sa de vară, Palatul Barmoral, din Scoţia., după ce, mai înainte cu câteva ore, acolo  s-au strâns membrii familiei regale.

De notat că, înainte de a muri, în după amiaza din sâmbăta Paştelor din 2002, la Royal Lodge din Windsor, Regina mamă a avut timp să telefoneze prietenilor săi pentru a-şi lua adio şi a le dărui unii dintre caii săi. Acum,medicul reginei a fost persoana de referinţă în timpul ultimelor ei ore de viaţă. El s-a ocupat de pacientă, a controlat accesul în camera sa şi a decisdacă şi ce informaţii să se dea publicităţii. Palatul a emite buletine – nu multe, dar suficiente. „Viaţa regelui seîndreaptă uşor spre capătul ei”,declara ultimul comunicat al Lordului Dawson, medic al regelui George al V-lea, la 20ianuarie 1936, ora 21,30. Puţin mai târziu, Dawson îi injecta regelui 750 miligrame de morfină şi un gram de cocaină – suficient pentru a-l ucide de două ori – spre a-i uşura suferinţele şi a-l face să se stingă la timp pentru rotativa ziarului The Times, care pornea la miezul nopţii.Odată ce  s-a făcut anunţul „London Bridge is Down”, secretarul particular al reginei preiaproblema în propriile mâini. Precizăm că, în 1952, decesul regelui George al VI-lea a fost anunţat de Palatul Buckingham prin codul„Hyde Park Corner”, pentru a evita ca telefonistele să afle vestea. Dacă ar fi  fost cazul, va fi trezit premierul, dar acum, totul fiind în plină zi, noua şefă a guvernului Liz Truss primind ştirea joi, la amiază, prin formula „London Bridge isDown”. Ulterior, prin Ministerul de Externe au fost informate guvernele celor 15 ţări dependente de Coroană şi ale celor 36 de state din Commonwealth.

Cum scrie Sam Knight,informaţia se va propaga precum undele care preced un cutremur de pământ şi nu sunt detectabile decât de un echipament special. Guvernatori, generali, ambasadori şi foşti premieri britanici în viaţă au fost primii înştiinţaţi.Muritorii de rând au aflat vestea mai repede decât înainte. George al VI-lea afost găsit mort de valetul său, la Sandringham, pe 6 februarie 1952, la 7h30, dar BBC a anuţat ştirea la 11h15, adică aproape patru ore mai târziu. Prinţesa Diana a decedat la spitalul parizian Pitié-Salpêtrière la 4h00 dimineaţa, ora locală, pe 31 august 1997, iar jurnaliştii care-l însoţeau pe Robin Cook, ministrul britanic de Externe, în vizita din Filipine, au ştiut după 15 minute. BBC a fost mult timp primul informat despre decesele din familia regală, dar monopolul pentru a anunţa ştirea în imperiu a dispărut. Când a decedat regina, a fost trimisă simultan o depeşă la Press Association (agenţie de ştiri britanică) şi altor organe de presă din lume. În acelaşi timp, un valet purtând doliu a ieşit din Palatul Buckingham spre a pune la poartă un aviz în chenar negru ce anunţa decesul.Concomitent, site-ul Internet al Palatului a afişat o pagină unică ce a reluat acelaşi text pe fundal negru. Ecranele telvizoarelor se vor „încălzi”, mesajele pe twitter vor zburda. BBC şi-a activat„sistemul de transmisiune de alertă radio” (Rats) – un dispozitiv ce datează din perioada  Războiului Rece, care trebuie să permită ţării să reziste la un atac asupra infrastructurilor sale. Cum era de aşteptat, toate canalele de informaţii s-au precipitat să difuzeze filme cu regina şi să posteze necroloage. Redactorul şef adjunct de la „Guardian” are o listă de articole fixate pe perete cu pioneze; „The Times” avea deja suficient material pentru a umple 11 ediţii.Canalul de televiziune Sky News şi societatea ITN, care s-au pregătit de ani de zile, au chemat experţii cu care au încheiat contracte de exclusivitate. „Voi fi aşezat la o masă enormă în faţă la Westminster Abbey şi voi comenta evenimentul pentru 300 de milioane de americani”, a declarat  lui Knight, unul dintre ei. La radio, listele cu piese triste erau gata de mult. Toate staţiile de radio, înclusiv cele din spitale, au pregătit liste compuse din cântece triste şi foarte triste ce se difuzează în caz de doliu.  Dacă ne gândim la un deces în familia regală din Marea Britanie contemporană îl avem în vedere inevitabil pe cel al Dianei, notează amintitul Sam Knight. Cel al reginei este monumental în comparaţie cu el. Poate nu este la fel de încărcat de emoţii, dar are o dimensiune mai mare şi implicaţii mai dramatice. Faptul se explică în parte prin enorma greutate a evenimentului.

Desfăşurarea funeraliilor regale moderne ne este mai mult sau mai puţin familiară (cele ale Dianei s-au inspirat din „Tay Bridge”, planul prevăzut pentru cele aleReginei mamă), dar ritualurile ce însoţesc decesul unui monarh britanic şi apariţia unui nou şef al statului depăşesc memoria celor vii: mulţi dintre premierii numiţi de regină s-au născut după ce ea a urcat pe tron, în 1952. După ce ea a decedat, vor fi convocate cele două camere ale Parlamentului, oamenii vor pleca mai devreme de la lucru, iar piloţii avioanelor britanice aflate în zbor au anunţat ştirea pasagerilor lor. În următoarele nouă zile („London Bridge” vorbeşte despre  Ziua Z, Z+1, etc.) vor fi proclamaţii rituale, noul suveran, prinţul moştenitor Charles a devenit ragele Charles al III-le, se va deplasa în cele patru colţuri ale ţării, programele televiziunii au fost adaptate, iar la Londra va fi o adunare a diplomaţilor cum nu s-a mai văzut de la moartea fostului premier Winston Churchill, în 1965. „Elisabeta a II-a este ultima noastră legătură vie cu grandoarea noastră trecută – identitatea naţiunii, privirea spre ea însăşi – care este definită mereu prin victoria noastră în cel de Al Doilea Război Mondial.

Contrar preşedinţiei americane, de exemplu, monarhia leagă lungi perioade – uneori un secol – de persoana unui singur monarh. Viaţa şi politica de la finalul domniei sale nu vor mai avea nimic din grandoarea şi inocenţa din 1952 (când Elisabeta a II-a i-a succedat pe tron tatălui său, George al VI-lea – n.n.)”, notează Knight. Reportajele şi necroloagele au reamintit cum era ţara când ea s-a urcat pe tron. Imaginile privind aniversarea vârstei de 21 de ani, în 1947, au fost redifuzate în buclă. Prinţesa Elisabetha era atunci în vacanţă la Cap, cu părinţii ei, la 10.000 de km. de casă, dar în interiorul Imperiului Britanic. A fost văzută instalată la o masă cu microfon. Umbra unui arbore se joacă pe umerii ei. Camera schimbă planurile de trei-patru ori în timp ce ea vorbeşte şi de fiecare dată are o mică crispare, o clipă de iritare aristocratică. „Declar în faţa voastră că întreaga mea viaţă, fie că va fi lungă sau scurtă, va fi consacrată servirii voastre şi marii noastre familii căreia îi aparţinem toţi”, spune ea, pronunţând într-un fel special vocalele. Lytton Strachey, biograful reginei Victoria (1837-1901), i-a spus lui Sam Knight : „Sub domnia reginei Victoria totul mergea din ce în ce mai bine şi era din ce în ce mai mare”. În consecinţă, oricine refuză să se gândească la ceea ce se va întâmpla la moartea reginei şi, mai mult, să vorbească despre aşa ceva. S-ar putea zice că este o dovadă de bună educaţie, dar şi de teamă.

Amintitul publicist precizează că pentru a scrie articolul său a discutat cu zeci de prezentatori de televiziune, funcţionari şi foşti membri ai Palatului, dintre care mulţi au lucrat direct la „Operaţiunea London Bridge”. Toţi, sau aproape toţi, au invocat secretul absolut. Politica Palatului Buckingham este să nu comenteze aranjamentele prevăzute pentru funeraliile familiei regale. Faliile regatului, dezvăluite. Acest tabu, ca şi o mare partedin ceea ce atinge monarhia, nu este raţional în întregime şi maschează o realitate.De fapt, viitoarea mare ruptură în viaţa naţională britanică este planificată aproape la minut. Ea vizează probleme de o importanţă enormă,va fi plătită de noi toţi şi va avea loc oricum. Potrivit Oficiului de Statistici Naţionale, o britanică ajunsă la 91 de ani (autorul a scris articolul atunci când regina avea această vârstă- n.n.) poate spera că mai trăieşte în medie patru ani şi trei luni.Sam Knight crede că regina se apropia de sfârşitul domniei sale într-un moment în care neliniştea este foarte mare referitor la locul Marii Britanii în lume, iar tensiunile politice interne sunt gata să provoace explozia regatului. Or, moartea ei va elibera forţe destabilizatoare prin ele însele: apariţia reginei consoarte Camilla, urcarea pe tron a unui rege Charles al III-lea, deja în vârstă şi incertitudinea referitoare la Commonwealth. Gestionarea acestor evenimente este viitoarea mare sfidare pentru casa Windsor, ultima familie regală din Europa ce practică încoronările şi întreţine magia întregii acţiuni cu adeziunea unei opinii publice entuziaste.Este motivul pentru care planurile privind decesul reginei şi ceremonialul care-i urmează sunt la fel de exhaustive. Succesiunea face parte din  serviciu. Este ocazia de reafirmare a ordinei.

Încă din 1875,  regina Victoria a precizat în scris ce trebuie să conţină coşciugul său. Funeraliile Reginei mamă au fost repetate timp de 22 de ani. Louis Mounbatten (1900-1979), ultimul vice-rege al Indiilor, a pregătit un meniu de iarnă şi unul de vară pentru parastasul lui. „Operaţiunea London Bridge” este planul ieşirii reginei din viaţă.„Este Istorie”, pentru a relua formula unuia dintre apropiaţii ei. Vor fi zece zile de doliu şi de spectacol special, în cursul cărora vom savura ceea ce suntem şi vom ocoli întrebarea referitoare la ceea ce am devenit. Niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării. Nimic nu trebuie uitat.Au fost stabilite reguli şi în caz că regina ar fi decedat în străinătate, pe urmă coşciugul este livrat de Leverton&Sons, antreprenorii regali de pompe funebre, care au avut  mereu unul în caz de urgenţă. Totodată, cele mai elaborate planuri au avut în vedere şi un deces la Balmoral (reşedinţa de vară a reginei Elisabetha a II-a, aflată în Scoţia), unde suverana stă trei luni pe an,  cum s-a şi întâmplat acum. La început este o serie de ritualuri scoţiene. Într-un prim moment corpul se va afla la Holyroodhouse, cel mai mic palat al ei, din Edinburgh, unde în mod tradiţional este păzită de Royal Company of Archers. Ulterior, parcurgând Royal Mile, cortegiul funerar va transfera sicriul la catedrala St Giles, apoi, în gara Waverley, el va fi îmbarcat în trenul regal. Mulţimea trebuie să se plaseze la trecerile de nivel şi în gările de pe traseu de pe întreg parcursul şi să arunce flori la trecerea trenului, care va fi urmat de o locomotivă ce va curăţa linia ferată. „De fapt, este foarte complicat”, a declarat un responsabil din transporturi. În toate scenariile, corpul reginei revine în Palatul Buckingham. Aici vor fi un altar, coşciugul, stindardul regal şi patru soldaţi din Grenadier Guard, care fac de gardă. Personalul care s-a aflat în serviciul ei de peste 50 de ani va parcurge culoarele urmând o procedură pe care o cunoaşte foarte bine. Afară, presa va fi plasată în locuri stabilite dinainte, aproape de Canada Gate, în faţă la Green Park (unul dintre parcurile regale din mijlocul Londrei). Sub Mall (arteră care se întinde de la Palatul Buckingham până la Piaţa Trafalgar) va fi instalat un cablu de fibră optică ce va permite difuzarea ceremoniilor de stat. Drapelele vor fi coborâte în bernă, iar clopotele vor bate în toată ţara.În Z+1, a doua zi după deces, drapelele vor fi arborate normal, iar la 11h00, Charles va fi proclamat rege cu titlul Charles al III-lea, Consiliul de succesiune se reunşte la Palatul St. James, unde grefierul Richard Tilbrook va citi formula consacrată, iar regele Charles al III-lea va îndeplini primele obligaţii oficiale ale domniei sale : va jura că va proteja Biserica Scoţiei şi va evoca greaua misiune ce-i revine de acum înainte. (Din acel moment ordinea la succesiune la tron se va schimba: prinţul William devenind primul în ordinea succesiunii, iar fiul lui George va ocupa poziţia următoare. Imnul naţional va fi modificat în „God Save The King” în loc de „God Save The Queen”). În zori, fereastra centrală din zona Friary Court (curtea Palatului St. James) de pe faţada de est a Palatului Buckingham va fi deschisă, iar acoperişul va fi acoperit cu fetru roşu. Imediat ce îşi va încheia discursul regele Charles, trompetele de la Life Guards vor face paşi în faţă, vor suna de trei ori, iar Thomas Woodcock, cavaler al Ordinului Jartierei, va lansa proclamaţiile regelui Charles al III-lea.

În 1952, la funeraliile lui George al VI-lea, tatăl Elisabetei a II-a, momentul a fost înregistrat de patru camere de filmat. Acum, publicul va număra miliarde de oameni. Orchestra  Coldstream va interpreta imnul naţional, tamburele fiind învelite în negru. Nu va fi decât începutul. Thomas Woodcock, escortat de o jumătate de duzină de alţi heralzi ce par scoşi dintr-o producţie shakespeariană cu buget mare, va merge apoi în trăsură la statuia lui Charles I, din sudul Pieţei Trafalgar, care reprezintă centrul oficial al Londrei, şi va relua anunţul său. 41 salve de tun vor fi trase apoi din Hyde Park, totul durând circa şapte minute. După cum spunea un fost funcţionar al Palatului: „Nu va exista aici nicio concesie făcută modernităţii”. Vor fi peste tot bicornuri şi cai. Vor urma alte ritualuri, apoi noul rege se deplasează la Edinburgh, Belfast şi Cardif. Va fi văzut plângând alături de supuşii săi, asumându-şi rolul copleşitor şi solitar pe care-l are în imaginaţia publicului.„Va trebui să vadă şi să fie văzut”, explică unul dintre consilierii lui. Arta spectacolului regal a fost mult timp pentru alţii, popoarele cele mai slabe: italienii, ruşii şi habsburgii. Ceremoniile britanice erau o catastrofă. Persoanele care se ocupau de funeraliile prinţesei Charlotte, în 1817, erau bete. Zece ani mai târziu, era atât de frig în capela St George (din Castelul Windsor), la funeraliile ducelui Frederick de York, încât George Cunning, ministrul de Externe, s-a îmbolnăvit de reumatism, iar episcopul de Londra a murit. Sacralizarea Victoriei, câţiva ani mai târziu, nu a avut nimic excepţional. Clerul a încurcat textul, corul era îngrozitor, iar bijutierii regali au făcut inelul încoronării pentru un deget greşit. Marchiza de Salisbury scria în 1860: „Unele naţiuni au darul ceremoniilor. În Anglia, este exact invers” .Regina, care e o persoană practică şi nesentimentală înţelege puterea teatrală a coroanei. Una dintre formulele sale va fi „Trebuie să mă vadă, ca să mă creadă”.Şi nimic nu ne permitesă ne îndoim că funeraliile sale nu vor provoca o vie emoţie colectivă. „Va fi o enormă şi autentică dezlănţuire de emoţie”, a declarat  ziaristului citat istoricul Andrew Roberts. Pentru ea şi, de fapt, pentru noi. Va trebui să mergem pe străzi, să vedem cu ochii noştri şi să facem parte din mulţime. Vom deveni conservatori în suflete. „Moartea regineiva intensifica sentimentul patriotic”,mi-a spus un specialist înprobleme constituţionale. O delicată turnură pentru monarhie. Acest val de emoţie va contribui la înecarea punctelor delicate ale succesiunii. Camilla, mai întâi. Aceasta a reuşit să se facă acceptată ca ducesă de Cornwall, dar se va şti în ce măsură doar când va deveni regină. Referitor la Commonwealth, în 1952, această entitate care era pe cale să capete formă nu avea decât opt membri. Regina, care era şef al statului în cazul a şapte dintre ele, a fost proclamată  ca şef al Commonwealth-ului spre a ţine seama de cazul unic al Indiei, care era republică. 65 de ani mai târziu, organizaţia numără 36 de republici şi reprezintă o treime din populaţia lumii. Problema este că această funcţie nu este ereditară şi că nu există nicio procedură pentru a alege un viitor titular. De mai mulţi ani, Palatul încearcă în mod discret să asigure accesul lui Charles în fruntea blocului.

În cele nouă zile care preced funeraliile, se fac mii de repetiţii şi pregătiri. Astfel, militarii  refac traseul cortegiului, se vor repeta rugăciunile. La Z+1, Westminster Hall va fi închis şi curăţat, iar soclul de piatră va fi acoperit cu 1.500 metri de mochetă. Se aduc lumânări de la abaţie, străzile din jur se trasformă în spaţiu de ceremonie. Se retrag bornele de pe Mall şi se pun bariere pentru a proteja gardurile vii. Horse Guards Parade (marea piaţă situată în cartierul Westminster din Londra) va primi 7.000 de scaune, iar Carlton House Terrace (o stradă adiacentă Horse Guards Parade), 1345. În 1952, s-au smuls toţi rododendronii din Parliament Scuare. „Nu se putea face nimic pentru a protejabulbii”,declara ministrul Lucrărilor Publice. Sunt aleşi cei zece purtători ai coşciugului, care se vor antrena special pentru aşa ceva într-o cazarmă oarecare, departe de ochii lumii. Membrii familiei regale sunt înhumaţi într-un sicriu căptuşit cu plumb. Cel al Dianei cântărea 250 kg. În Z+4, sicriul va fi transferat la Westmister Hall, unde va fi expus patru zile, ceea ce va face ca 500.000 de persoane să-i poată aduce omagiiul lor. Cortegiul, care va pleca de la Palatul Buckingham, va fi prima mare defilare militară din London Bridge: ea ava coborî Mall, va trece prin Horse Guards şi prin faţa Cenotafului (memorialul dedicat Primului Război Mondial). În condiţii normale la ceremonie ar putea asista un milion de persoane care vor sosi prin mijloce logistice folosite la JO din 2012.

Vor fi poate şi corgi (rasă de câini din Ţara Galilor – n.n.). În 1920, cortegiul funerar al lui Eduard al VII-lea era condus de Caesar, fox-terrierul lui. Sicriul fiului său (George al V-lea) a fost urmat până la gara Wolferton, la Sandrngham, de Jock, un cal alb, de vânătore. Cortegiul va sosi la Westminster Hall la fix. Pentru a relua vorbele unui om de televiziune: Orologiul „Big-Ben va începe să bată când cortegiul se va opri”.Odată ajuns înăuntru, sicriul va fi plasat pe un catafalc drapat cu sceptru şi coroană, în sunete de psalmi. Regele Charles al III-lea, revenit din turneul prin ţară, va conduce cortegiul. Sceptrul şi coroana imperială vor fi puse pe coşciug, militarii vor începe garda, apoi se vor deschide porţile mulţimii adunate afară şi care va defila timp de 23 de ore din cele 24 ale unei zile. Pentru George al V-lea, s-au deplasat 305.000 de supuşi, iar coada de aşteptare avea şase km. Palatul aşteaptă 500.000 persoane pentru regină.Toată ţara va tăcea. Totul va părea minunat organizat, reconfortant şi reglat aproape la milimetru, pentru că este cazul. Un raport intern de 47 de pagini redactat după funeraliile lui George al VI-lea propunea fixarea unor roţi metalice la catafalc pentru a amortiza coborârea sicriului. Patru soldaţi, plus unul de rezervă, se vor schimba din 20 în 20 de minute pentru a face de gardă la catafalc. RAF, infanteria, Royal Navy, Beefeeaters (gărzile care păzesc Turnul Londrei), Gurkha (unitate de elită a armatei britanice compusă din nepalezi) – toată lumea va participa. Cel mai înalt în grad va fi plasat la picioarele catafalcului, iar cel mai mic în grad, în faţă.Coroanele depuse pe coşciug vor fi schimbate zilnic. Pentru fostul premier Churchill, în 1965, s-a construit o replica a holului în sala de bal de la hotelul St Ermin, astfel încât militarii să se poată antrena înainte de a face de gardă. În 1936, cei patru fii ai lui George al V-lea au restabilit priveghiul prinţului, ceea ce a făcut ca membrii familiei regale să vină fără a se anunţa în prealabil şi să facă de gardă.Copiii şi nepoţii reginei, fiind incluse în premieră şi femeile, vor face la fel.În Z+10, ziua funeraliilor, înaintea zorilor, bijuteriile vor fi scoase din sicriu şi curăţate.În 1952, celor trei bijutieri le-au trebuit aproape două ore pentru a curăţi totul de praf.

Ţara va avea o zi liberă. Magazinele vor fi închise ori îşi vor reduce programul.Unele vor afişa fotografia reginei în vitrine. Bursa nu va fi deschisă. In noaptea precedentă vor fi slujbe religioase în tot Regatul Unit – chiar pe stadioane de fotbal, dacă va fi nevoie.La ora 9,00, orologiul Big Ben va bate. Apoi, limba lui va fi acoperită cu o bucată de piele de un cm. grosime, pentru a înăbuşi sunetele. Palatul şi abaţia Westminster sunt separate de doar câteva sute de metri. Regina va fi primul monarh britanic căruia i se vor face aici funeraliile după 1760 (de la funeraliile regelui George al II-lea). Cei 2.000 de invitaţi vor fi aşezaţi în interior. Catafalcul va ajunge la porţile abaţiei la 11h00, iar toată ţara va păstra un moment de reculegere, în gări nu se mai fac anunţuri, autobuzele se opresc, iar şoferii coboară în stradă lângă ele.În 1952, în acelaşi moment toţi pasagerii unui zbor de pe ruta Londra-New York s-au ridicat în picioare, la 5.500 metri altitudine, deasupra Canadei, şi şi-au aplecat capetele. Pe atunci mizele erau clare, cel puţin în aparenţă. Regele George al VI-lea a făcut parte dintr-un mod de viaţă care a supravieţuit războiului. Pe coroana depusă de Churchill scria „Curaj”.Comentator la BBC era Richard Dimbleby (1913-1965), care, înainte cu şapte ani, fusese primul jurnalist britanic ce intrase în Bergen-Belsen (lagăr de concentrare nazist din Al Doilea Război Mondial), de unde relatase despre ororile văzute.Trompetele şi ritualurile antice erau dovada că noi am supravieţuit şi că Elisabeta a II-a va guverna ţara în pace. „Aceste ceremonii regale reprezintau decenţa, tradiţia şi datoria, în opoziţie cu ororile nazismului”,ca să reluămvorbele unui istoric.

În abaţia Westminster va vorbi arhiepiscopul. În acest timp, camerele TV nu vor arăta feţele membrilor familiei regale în timpul rugăciunilor. Sicriul va fi scos şi pus pe un afet de tun verde care a mai fost folosit pentru tatăl reginei, tatăl lui şi tatăl tatălui său.El va fi tras de 138 de militari din marină. Procesiunea se va îndrepta încet spre Mall. De la Hyde Park Corner, se vor străbate 37 de km de drum până la Castelul Windsor, care primeşte corpul suveranilor britanici. Regina Elisabeta a II-a va fi înhumată în capela Saint-Georges, alături de tatăl ei şi de soţul ei, prinţul Philip, şi de toţi predecesorii săi. Personalul va aştepta în picioare pe peluză. Apoi porţile vor fi închise, iar camerele TV vor înceta să mai funcţioneze. În capelă, ascensorul va coborî în cripta regală, unde regele Charles va arunca un pumn de pământ roşu luat dintr-un bol de argint.

Ziua respectivă marchează sfârşitul celei mai lungi domnii din istoria monarhiei britanice şi, după cum se constată din documentarul de mai sus, totul este pregătit în cele mai mici detalii!

Dumitru Constantin