„La Băilești, unde oamenii erau împătimiți pentru zaibăr, suprafața a scăzut la 7 hectare de viță-de-vie”

0
440
Fostele vii mânăstirești de la Segarcea, cele ale familiilor boierești Argetoianu de la Breasta și Bibeștilor de la Galicea Mare sunt, și astăzi, cele mai bogate podgorii ale Doljului care, grație unor investitori harnici și pasionați, precum Domeniile Coroanei, țin ștafeta sus în rândul marilor producători consacrați din țară. Soiurile de vinuri nobile se învechesc în crame noi, refăcute și tehnologizate, fiind servite la evenimente speciale și premiate de cei mai fini cunoscători în domeniu. Întinse pe fâșii înguste de teren, pe la marginea satelor, viile mici, particulare, suferă însă din cauza lipsei forței de muncă, topindu-se de la an la an. Chiar și zaibărul, aspru și aromat, își pierde din putere, fiind tot mai puțin cultivat de olteni. În jurul Băileștilor mai sunt ținute în viață puțin peste 7 hectare cultivate cu acest hibrid, adică foarte puțin. Despre aromele deosebite, parfumate ale vinurilor, dar și despre problemele multe și mărunte cu care se confruntă viticultura doljeană am discutat cu specialistul Ion Gavrilescu, de la Direcția pentru Agricultură, unul dintre cei mai buni specialiști ai Doljului.         
Câte hectare de viță-de-vie sunt plantate în Dolj?
În Dolj, avem două categorii de plantații. Plantațiile de la populație, care vin din urmă cu hibrizi direct producători, dar sunt și persoane fizice care au soiuri nobile în plantație. Au preluat de la fostele CAP-uri, când s-a aplicat Legea 18, suprafețele respective pe care le-au întreținut și le au în continuare. Și sunt plantațiile făcute pe măsură de reconversie-restructurare, cu fonduri europene, numai cu soiuri nobile, pentru că, conform legii, nu poți să mai înființezi plantații viticole decât cu soiuri nobile. Hibrizii sunt admiși numai în plantații familiale până în 100 de metri, în intravilan, sub controlul nostru, al inspectorilor.
Și cine nu plantează soiuri nobile ce pățește?
Dacă plantează, noi, Direcția Agricolă, luăm măsuri și îi defrișăm plantația, iar persoana respectivă trebuie să deconteze apoi cheltuielile.
Podgorii mari mai sunt în Dolj?
Avem plantații făcute în arealele consacrate pentru cultura viței-de-vie. De exemplu, la Segarcea, Domeniul Coroanei are 300 de hectare, plantații noi făcute pe măsura de reconversie-restructurare, numai cu soiuri nobile. La Drănic, avem 20 de hectare plantate de două surori de acolo. Una este căsătorită cu un scoțian, iar cealaltă cu un olandez și ei mai au în exploatare, la Moțăței, 2.400 de hectare pe care fac agricultură performantă și 1.800 de hectare la Severin. Au dotarea necesară, specialiști, sunt unitate-fanion a Doljului. La Cetare, sunt 50 de hectare ale domnului Mircea Dinescu, care are și o cramă nouă, făcută anul trecut. La Galicea Mare sunt alte 50 de hectare care i-au aparținut tot dumnealui, dar le-a vândut anul trecut domnului Florea Iosefin, care, de asemenea, face agricultură performantă, având și o cramă foarte bine dotată. O notă bună pentru dânsul: vinurile pe care le-a obținut au fost selectare pentru a  se servi la evenimentul de preluare a președinției Uniunii Europene, de anul trecut. Mai avem la Segarcea, viile Arhiepiscopiei Craiova, 35 de hectare de plantație nouă, înființată cu fonduri europene. Din câte știm, ei vor să construiască acolo și un mitoc, cu spații de cazare, pentru că doresc să facă și agro-turism. La Breasta, există o plantație de 32 de hectare, cu crama aferentă, care a aparținut familiei Argetoianu și care a fost cumpărată de familia Sandu. Se ocupă intens, în cramă au tehnologie de ultimă oră, vinurile sunt excepționale, au câștigat numeroase premii și nu au vin câte comenzi au din Germania, unde își vând tot vinul. 
Sunt în extindere aceste plantații de viță-de-vie? Care este trendul?
Anul acesta nu am mai primit solicitări. Uniunea Europeană a modificat puțin procedura, în sensul că, pentru a accesa fondurile pe măsura de reconversie-restructurare, trebuie să ai plantație pe care să o defrișezi și să o reînfințezi. Deci, persoane fizice sau societăți care vor să-și înființeze plantații pe fonduri europene și care nu au plantație viticolă nu mai pot să o facă pentru că nu mai pot cumpăra dreptul de plantare. O altă condiție este să fii înscris în registrul plantațiilor viticole, să fii deja în evidența Uniunii Europene.
Înainte cum era?
Înainte lucrurile erau mult mai permisive, în sensul că, dacă nu erai în acest registru și nu aveai plantație, puteai să cumperi dreptul de plantare de la cineva, care fie era în vârstă, nu mai era intersat sau nu mai vrea să planteze viță-de-vie.
 Ce bani se acordă pentru înființarea acestor podgorii?
Până la 17.000 de euro pentru înființarea plantației de viță-de-vie și a sistemului de susținere. Aici intră pregătirea terenului, cumpărarea materialului săditor, plantarea viței-de-vie și instalarea sistemului de susținere. Toate aceste lucrări ajung până la 17.000 de euro, care este o sumă destul de substanțială.
Ce soiuri nobile se plantează acum în Oltenia?
În Oltenia, se merge pe soiuri din vechiul sortiment românesc, respectiv Tămâioasă Ronănească, Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, care s-a extins foarte mult în cultură și s-a observat că dă rezultate excepționale. Vinul de Fetească Neagră de la Breasta, de exemplu, s-a remarcat în mod deosebit. Un alt vin este „Seara pe deal”, așa și-a botezat domnul Mircea Dinescu noua societate de la Cetate. În extindere este acum Negrul de Drăgășani, un soi mai nou care a fost creat de stațiunea de la Drăgășani. Este performant pentru că asigură și producții ridicate, dar fără diminuarea calității vinului obținut, este chiar un soi remarcabil, de calitate superioară, cu concentrație ridicată în zaharuri ceea ce îi asigură o tărie alcoolică optimă, undeva la 13,5% volum alcool. Pe lângă aceste soiuri românești, avem soiurile consacrate pe plan mondial: soiurile negre de marcă – Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Syrah; soiurile aromate – Muscatul Ottonel; soiurile albe – Sauvignon Blanc și Chardonnay, care sunt soiuri cosmopolite, se cultivă pe tot mapamondul pentru că au un potențial genetic extraordinar și dau vinuri de mare marcă. 
Dar ce soiuri predomină, ce plantează, efectiv, oamenii?
Păi nu este nici o societate fără Cabernet, Merlot, Fetească Neagră și Syrah, iar la albe – Sauvignon Blanc. Trebuie să ai o paletă mai largă de soiuri ca să răspunzi la toate solicitările.
Deci, un vin nu se crează numai dintr-un soi?
Nu, se pot face și asamblări de soiuri. Plantațiile dacice din vechime se bazau pe sortiment, nu pe soi. De exemplu, la Cotnari a existat dintotdeauna sortimentul format din Grasă de Cotnari, Tămâioasă și Frâncușă. Grasa de Cotnari venea cu puterea și tăria alcoolică, cu extractul, Tămâioasa – cu aroma și Frâncușa – cu aciditatea. În Vrancea, aveam sortimentul de Vrancea, altul la Drăgășani. Aceste sortimente s-au constituit în sute de ani, pe baza observațiilor viticultorilor de acolo care au încercat tot felul de variante. Erau soiuri care aveau o aromă mai fină, delicată, dar o concentrație în alcool mai scăzută, altele care, din contră, acumulau zaharuri și aveau aport mai ridicat în alcool, iar altele care veneau cu o personalitate aparte, cum era Crâmpoșia, la Drăgășani. Asamblându-le, da sortimentul de Drăgășani. După ce filoxera a distrus viticultura europeană, aceasta s-a refăcut cu ajutorul soiurilor altoite, pentru că avem două direcții de evoluție a viticulturii post-filoxerice. Unii au mers pe hibridare și au obținut hibrizii direct producători, alții au mers pe altoire, iar soiurile franțuzești – în special Cabernet, Merlot, Pinot Noir, Sauvignon, Chardonnay – au cunoscut o răspândire rapidă. Și alte soiuri din Italia, Spania, chiar din Germania – Riesling de Rin – s-au răspândit rapid. Însă, fiecare țară viticolă cu vocație, cum a fost și țara noastră, a avut, în paleta de soiuri vechi, dacice, și soiuri de mare valoare cum este Tămâioasa Românească, Grasa de Cotnari, Feteasca Neagră, Feteasca Albă, Iordana, Iorgovana, soiuri care erau apreciate pe plan local și care s-au menținut, fie făcându-se plantații pe nisipuri, unde filoxera nu putea să atace și să distrugă plantațiile, fie prin altoire. Pe lângă soiurile acestea valoroase locale, au venit și soiurile celelalte cosmopolite – franțuzești, spaniole, italiene – care și-au găsit locul în plantațiile de după 1900.
 Județul Dolj are un specific viticol?
În județul Dolj, au fost soiurile vechi, oltenești, care s-au menținut în cultură – Crâmpoșia, Gordanul. Pe soiurile nisipoase, am avut dintotdeauna și încă se menține în gospodăriile populațiilor, soiul dacic Roșioară. Am avut plantații făcute de familiile boierești: familia Argetoianu de la Breasta și până la Argetoaia, familia Bibeștilor în zona Galicea Mare, zona Banu Mărăcine – Plaiul Vulcăneștilor – Filiași a fost dintotdeauna plantată cu viță-de-vie și vinurile obținute au fost de ținută. La Segarcea au fost viile mânăstirești, cu aceste soiuri românești, iar după refacerea plantațiilor și apariția Domeniilor Coroanei, au fost aduse peste 40 de soiuri și încercate acolo. Din ele, s-a format sortimentul de Segarcea, care s-a bazat pe Cabernet, Merlot, Pinot Noir, Sauvignon, Riesling Italian, Fetească Neagră. După primul război mondial, când a apărut Feteasca Regală, lângă Blaj, s-a răspândit foarte mult și la noi în Dolj. Este o paletă destul de largă de soiuri aici. La Drănic, de exemplu, a avut o plantație performantă Mișu Pop, care a fost și proprietarul celei mai mari bănci particulare din Oltenia și care are conacul de acolo, unul foarte frumos, într-un stil neo-clasic. A fost refăcut pe fonduri europene de actualul proprietar, domnul Popeci. Nu era doljean care să nu aibă propria vie. 
Zaibărul este foarte cunoscut la noi, în Oltenia.
Este un hibrid care a fost obținut în Franța, din generația a treia, rezistent la filoxeră, care a ajuns și la noi. când s-a constatat că exploatarea acestei plantații este foarte ușoară, nu necesita fonduri multe, acești hibrizi au fost imediat preluați de oamenii care nu aveau posibilități financiare mari și din această cauză s-a răspândit atât de mult la noi în țară. În Franța și Italia, după ce s-a constatat că dau vinuri de calitate inferioară, s-a restrâns rapid. Uniunea Europeană a dat apoi niște legi restrictive care le-au scos din cultură, pentru că dau vinuri de calitate inferioară, cum spuneam, care nu se pot învechi. Au un conținut, în pulpă, foarte ridicat, este formată din pentozani care, în urma fermentației alcoolice, duc la apariția alcoolului metilic. Este în cantități mici, sigur, dar printr-un consum îndelungat, de-a lungul anilor, afectează nervul optic și duce la orbire. În jurul Băileștiului, în perioada interbelică, s-a extins în cultură zaibărul.
Este un vin bun?
Este un vin ușor, bine colorat, care are o aromă plăcută, acceptabilă, până la Revelion. Așa cum am spus, vinul din hibrizi nu se pot păstra mai mult. În primul rând, are gradul alcoolic scăzut, intervin bacterile acetice și se oțetește. Trebuie consumat repede.
Dar există o rețetă pentru fabricarea vinului?
Pentru fiecare tip de vin există o tehnologie. Noi nu vorbim de rețetă în vinificație, ci de tehnologii: tehnologia pentru vin alb, pentru vin aromat, pentru vin roșu. Este un lanț tehnologic destul de complex care presupune operațiuni și intervenții specifice, materiale. De exemplu, drojdii selecționate, enzime pentru a scoate aromele și culoarea din pieliță și a îmbogăți mustul, bacterii malolactice pentru a scădea aciditatea în situația în care nu se maturează bine strugurii și aciditatea rămâne foarte ridicată, iar vinul este foarte neplăcut la gust.
 Acest lucru se întâmplă cu vinurile de marcă. Dar acasă, în gospodării, oamenii cum trebuie să procedeze?
Vinurile pe care le fac oamenii acasă sunt de proastă calitate pentru că nu au condițiile și cunoștințele necesare. Până la intrarea noastră în Uniunea Europeană, foarte mulți produceau vin și acasă. După aceea, foarte mulți tineri au plecat în străinătate, bunicii au cam murit și au rămas părinții care sunt și ei în vîrstă, neputincioși. Pentru a menține cultura viței-de-vie, sunt necesare și investiții financiare, tratamente și muncă fizică. Nu mai ai pe cine să plătești ca să sape, să taie via și, ușor-ușor, viile au dispărut. Chiar și la Băilești, unde oamenii erau împătimiți pentru zaibăr, suprafața este de vreo 7 hectare, foarte puțin. Mai sunt și alte nemulțumiri legate de ploile acide, de schimbările climatice în care alternează seceta cu precipitații și vijelii. Viile au fost afectate de grindină, doi-trei ani, și oamenii au renunțat.
Cum se anunță producția de struguri pentru acest an?
Este un an atipic, foarte dificil. În primăvară, am avut temperaturi scăzute, care au variat extraordinar de mult de la o zi la alta. nu s-au putut face toate tratamentele la timp, motiv pentru care plantațiile au fost afectate de mană. La societăți, s-au făcut tratamentele adecvate, dar mai sunt și suprafețe afectate. Nu numai la noi în județ sunt aceste probleme, ci în toată țara.
Sunt struguri puțini sau nu sunt de calitate?
Sunt struguri mai puțini, da.  
Și cum se comercializează?
La noi, se aduc foarte mulți struguri pentru vin din zona Vrancei. Acolo se găsesc încă suprafețe mari viticole, strugurii se aduc la târg și oamenii merg și cumpără de acolo. producătorii din Vrancea merg chiar prin sate, cu mașinile. Însă au fost foarte multe nemulțumiri legate de calitatea acestor struguri. Tratamentele au fost făcute în exces și nu s-a respectat perioada de protecție, adică cu două săptămâni înainte de recoltat nu mai trebuie să faci nici un tratament. Strugurii care au ajuns aici, în Dolj, au fost procesați de oameni acasă, iar mustul obținut nu a fermentat. Au venit la noi și ne-au întrebat ce să facă, i-am îndrumat către magazinele cu produse pentru vie și vin să ia drojdii. Numai că aceste drojdiile acestea sunt scumpe și vin ambalate în cutii mari, iar ei au nevoie de 40 de grame de drojdie. Pentru protecția mustului au nevoie și de metabisulfit, pe care îl folosesc corespunzător sau nu, și deci problemele care apar la vin.
Există vreo metodă pentru a se păstra vinul?
Da, folosirea corectă a substanțelor de protecție, respectiv a soluției de bioxid de sulf 6%, a metabisulfitului sau a altor produse importate din Serbia, vinobran, care este un mixaj de metabisulfit și bentonită – o argilă folosită la limpezirea vinurilor. Deci, există soluții.
Care este cel mai bun vin, din punctul dumneavoastră de vedere?
Cel mai bun vin este cel făcut corect. Trebuie să ținem cont de faptul că avem o paletă largă de vinuri și atunci consumatorul poate să aleagă pe cel care este cel mai potrivit. Dacă suntem la masa de Paște, consumăm cărnuri roșii și atunci avem nevoie de vinuri roșii, cu un grad alcoolic mai ridicat, cu aciditate mai ridicată ca să ajute la digestie. Dacă suntem în post și se consumă pește, atunci asociem foarte bine vinurile albe. Iar dacă avem niște produse pentru desert mai simandicoase, servim șampanie. În general, în vest, se începe masa cu șampanie pentru că stimulează sucurile gastrice și trebuie să avem un apetit mai ridicat. La noi, din contră, se începe masa cu o țuică, un distilat, care face ca papilele să reducă un pic apetitul. Iar la sfârșitul mesei, trebuie un digestiv, o tărie, o vodkă, un coniac, un pahar de whisky. În ultima perioadă, direcția de valorificare a strugurilor, datorită creșterii producțiilor, când au fost ani cu producții foarte mari din soiurile negre, s-a trecut la obținerea unei categorii noi de vinuri, respectiv vinurile rose, care sunt extrem de plăcute, în special pentru sezonul de vară. Pe plajă, de exemplu, merge foarte bine un pahar de rose bine frapat sau vinuri cu o concentrație în dioxid de carbon mai scăzută, de 2%, cum sunt vinurile perlante, Proseco, niște vinuri proaspete, foarte plăcute.