Zilele Europene ale Patrimoniului, sărbătorite de Muzeul Olteniei

0
382

MO patrimoniu (1)Cu ocazia evenimentului cultural european „Journees Europeennes du Patrimoine – Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP)”, Muzeul Olteniei îi invită pe craioveni să descopere aspecte inedite despre monumente istorice şi situri/zone naturale protejate, din zona Olteniei, mai puţin cunoscute sau neaccesibile publicului larg. «Întrucât tematica recomandată de Consiliul Europei pentru ediţia 2017 se referă la „Patrimoniu cultural – Natura – Armonii”, specialiştii instituţiei muzeale vor valorifica obiective importante din peisajul cultural local, relevând contribuţia activă a comunităţii şi administraţiilor locale/judeţene la buna administrare, gestionare şi valorificare a patrimoniului material/imaterial în raport cu mediul natural», se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.

Publicul este aşteptat sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 11.00, la Secţia de Ştiinţele Naturii, la comunicări interactive axate pe tematica „monumentelor/siturilor naturale din Oltenia” în cadrul unor vizite ghidate, în regim de gratuitate, în spaţiile expoziţionale ale secţiei. Secţia de Etnografie (Casa Băniei) va marca evenimentul prin realizarea unei prezentări inedite cu privire la istoricul clădirii – vechi monument de arhitectură brâncovenească şi cea mai veche construcţie civilă din Craiova, evidenţierea eroilor şi evenimentelor istorice ce au marcat transformarea sa până la momentul în care, în anul 1966, a devenit muzeu, găzduind Secţia de Etnografie.

Lansate în 1985, Zilele Europene ale Patrimoniului au fost organizate începând din 1999, ca iniţiativă comună a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei. Cele 50 de state semnatare ale Convenţiei culturale europene iau parte la Zilele Europene ale Patrimoniului oferind vizite la noi comori culturale şi deschizând clădiri istorice care sunt în mod normal închise publicului. Evenimentele culturale scot în evidenţă aptitudini şi tradiţii locale, arhitectura şi operele de artă, însă scopul mai larg este de a promova înţelegerea reciprocă între cetăţeni.