Inaugurate în anul 2015 cu scopul declarat de a îmbunătăţi experienţa călătoriei pentru cei care aleg avionul sau trenul ca mijloc de transport, proiectele “Flying Books” şi “Books on tracks” au fost bine receptate de călători, dovedindu-şi, într-un interval de timp scurt, utilitatea. Atât Aeroportul Internaţional din Craiova cât şi trenurile Hyperion au devenit gazde pentru rafturile pe care Biblioteca Aman le-a amenajat. De-a lungul timpului, mii de cărţi, din diverse domenii, au fost transferate către cele două biblioteci.
Sute de cărţi au fost transportate în cursul acestei săptămâni către două spaţii speciale de lectură inaugurate de Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman în ultimii ani. Cărţile disponibile în bibliotecile din Aeroportul Internaţional Craiova şi din trenurile Hyperion au fost înnoite, întreaga colecţie fiind suplimentată considerabil. Astfel, toţi cei care aleg transportul aerian sau pe şine vor avea parte de o surpriză plăcută şi o experienţă relaxantă pe parcursul călătoriei. La fel ca în trecut, cărţile pot fi consultate sau împrumutate fără a fi necesară vreo formalitate. De asemenea, călătorii pot aşeza titluri noi pe rafturile bibliotecilor realizându-se, în acest sens, un flux constant de cărţi în beneficiul tuturor.
„Manifestăm un interes deosebit faţă de bibliotecile din aeroport şi din trenurile Hyperion. Practic, cei care vin sau pleacă din Craiova trec prin “filtrul lecturii”. Acest lucru, departe de a reprezenta o corvoadă, este o bună oportunitate de a ne îmbunătăţi timpul de aşteptare sau de călătorie. Ştim cu toţii faptul că în cărţi se pot identifica cei mai buni tovarăşi de drum. Tocmai de aceea am lansat aceste proiecte şi special pentru ele am decis, în mod regulat, să completăm şi înnoim fondul de carte. Reacţiile pe care le-au determinat cele două proiecte ne-au demonstrat faptul că oamenii, în număr tot mai mare, aleg să călătorească în compania cărţilor”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.
Proiectele “Flying Books” şi “Books on tracks” au fost inaugurate în 2015, reprezentând o premieră absolută în materie de iniţiative de profil implementate de o bibliotecă publică în România. Bibliotecile instituite în Aeroportul Internaţional Craiova şi în trenurile Hyperion au fost amenajate şi înzestrate în mod regulat de iniţiatorul proiectului – Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”.
Birou Presă
Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”