La conferinţa de presă din 7 septembrie a.c., preşedintele francez Francois Hollande a anunţat un dispozitiv european de „repartizare” obligatorie a refugiaţilor, în principal sirieni, „convenit cu Angela Merkel”. Presa franceză a şi prezentat, imediat, cotele aferente, din cele 160.000 de cereri de azil, celor 28 de ţări, considerate inacceptabile de mai multe capitale europene. Miercuri, la Strasbourg, Jean Claude Juncker, după ce Europa a întors spatele la demersul iniţiat de Angela Merkel şi Francois Hollande, a vorbit de „contribuţii voluntare”, liniştind într-un fel statele recalcitrante să primească refugiaţi. Deşi însuşi Parisul nu acceptase decât foarte puţini de la începutul conflictului, dar şi cele câteva sute de creştini din Orientul Mijlociu sunt, în continuare, în aşteptarea vizelor. Germania şi Franţa clamează „solidaritatea europeană”, dar se joacă într-un fel cu focul, agitând tensiunile din sânul Europei, în special cele din Europa de Est şi de Sud, puse în banca acuzaţilor alături de Regatul Unit, unde ultimul sondaj atestă, pentru prima dată o majoritate a britanicilor favorabilă „Brexit”. Ceea ce s-a omis, până acum, nu este altceva decât existenţa unui cadru juridic, la nivelul UE, care presupunea activarea dispozitivului prevăzut de directiva europeană din 20 iulie 2001, referitoare la protecţia temporară în caz de aflux masiv de persoane deplasate. Conform acesteia, beneficiarilor protecţiei temporare li se acordă dreptul de exercitare a unei activităţi productive, condiţie indispensabilă a unei vieţi demne. Amendamentele în acest sens au fost refuzate, în cursul examinării proiectului de lege privind azilul, în luna mai a.c.. Circa 365.000 de imigranţi şi refugiaţi au sosit, de la începutul anului, pe Marea Mediterană, unde s-au înregistrat şi 2.800 de morţi. Cu aproape 4.000 de refugiaţi pe zi, sosiţi actualmente în Europa, potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi (HCR), se întâmpină probleme foarte serioase. Germania a dat undă verde. Pentru nu puţini de neînţeles. Luni seara, în mica insulă Lesbos, cu 85.000 locuitori, odată cu sosirea a 15.000 de persoane, pentru a ajunge în Germania, au izbucnit tensiuni greu de stăvilit. În acelaşi timp Iordania şi Libanul, ţări limitrofe Siriei, sunt sufocate de numărul refugiaţilor. S-a vorbit de un ajutor umanitar masiv statelor vecine Siriei, Iordania şi Libanul riscând o gravă destabilizare din cauza prezenţei masive a imigranţilor, insuficient finanţată. Situaţia este de-a dreptul sensibilă şi „înţelegerea faţă de criza imigranţilor, are o geografie variabilă”. Australia, de pildă, cu politica sa feroce anti-imigraţionistă, primeşte sirieni, a explicat duminică premierul conservator Tony Abbott, fără a preciza numărul acestora. Australia a acceptat, în 1999, 4.000 de refugiaţi din Kosovo. Guvernul conservator din Noua Zeelandă îşi va mări cota de 150 de imigranţi pe an, dar efortul rămâne modest. În schimb nici una din ţările bogate din Golf nu primeşte imigranţi pe teritoriul său din raţiuni de securitate, deşi finanţează câmpurile de refugiaţi din Iordania, Liban şi Turcia. S-a vorbit şi de o intervenţie militară împotriva Daech, dar supravegherea şi bombardarea aeriană nu vor elimina ameninţarea Statului Islamic. Francezii au în Golful Persic, încă din toamna trecută, portavionul Charles de Gaulle şi 12 avioane de luptă (6 Rafale şi 6 Mirage 2000) efectuează zilnic misiuni de recunoaştere. Ideea potrivit căreia o intervenţie terestră ar echivala cu aceea a unei „forţe de ocupaţie” se loveşte însă de ceea ce se întâmplă în Mali şi Republica Centrafricană. Adevărul este însă altul: eliberarea oraşelor ocupate de Daech, ar însemna ca miliţiile şiite să ia controlul asupra populaţiilor locale sunnite, eliberate de jihadişti. O Europă deschisă, un mare teritoriu al imigraţiei secolului XXI, pare de neacceptat, în momentul de faţă. Deşi Uniunea Europeană contează doar pe 510 milioane locuitori faţă de 485 milioane în 1995. Cât ar mai putea să absoarbă nimeni nu ştie, dar ceea ce se observă este că Rusia şi Iranul care nu fac referiri la refugiaţi, oferind susţinere lui Bashar al-Assad, joacă un rol important pe o tablă de şah cu piesele aşezate tot mai confuz. La rândul ei Uniunea Europeană are propriile probleme greu surmontabile şi luni, de pildă, la Bruxelles, 7.000 de producători agricoli au manifestat în faţa Comisiei Europene, poliţia belgiană făcând uz de gaze lacrimogene pentru stăvilirea manifestanţilor. Pentru calmarea spiritelor, Jyrki Katainen, care îl înlocuieşte pe comisarul pentru agricultură Phil Hogan, spitalizat, a pus pe masă o anvelopă suplimentară de 500 milioane euro, sumă necesară susţinerii sectorului de lactate, în degringoladă din cauza embargoului instituit de… Rusia. Revenind la Francois Hollande şi Angela Merkel, tot mai greu de înţeles, dincolo de generoasa lor intenţie, este cu neputinţă să nu ne întrebăm cum europenii şi valurile de imigranţi, reprezentând două culturi atât de diferite, aflate la extreme de gândire, de atitudine şi acţiune, se vor armoniza în atitudini şi bună convieţuire.
