Şcoala Gimnazială “Decebal”, 87 de ani de istorie

0
1579

Şcoala Gimnazialî “Decebal” din Craiova a sărbătorit, de curând, 87 de ani de existenţă, iar manifestările desfăşurate au fost pe măsura evenimentului. În anul 1932, a luat fiinţă actuala Şcoala “Decebal”, numită Şcoala “Theegarten”, acolo unde, printre absolvente, s-au numărat două nume imense ale muzicii româneşti. două surori –  Ioana Radu şi Mia Braia.  Anii au trecut, instituţia de învăţământ a trecut prin mai multe schimbări, în 1997 a primit actuala denumire, iar, în prezent, are 570 de elevi, având mai multe structuri: pe lângă cea de bază sunt şi Şcolile Gimnaziale “Obedeanu” din  Craiova şi din satul Izvorul Rece, la care se adaugă Grădiniţa “Decebal”. Din 1997, Ziua Şcolii se sărbătoreşte, în fiecare an, de Înălţarea Domnului. Manifestările din acest an nu au fost mai prejos decât cele din anii trecuţi. “Calendarul acestui an a fost unul deosebit, care a cuprins, pe lângă concursurile şcolare şi activităţile extracurriculare, şi ediţia a X-a a Cupei “Ilie Balaci” la fotbal, care s-a bucurat de o largă participare, iar personalităţile prezente au fost proeminente “, a precizat prof.  Angelica Nuţă, director al Şcolii “Decebal”. Trofeul competiţiei a fost obţinut de Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade” din Craiova, urmată de Şcolile Gimnaziale “Decebal” şi “Ion Ţuculescu”, ambele din Craiova, menţiunea intrând în posesia Licuelui de Arte “Marin Sorescu”. La festivitate au participat Sorin Manda, city – manager al Craiovei, precum şi două glorii ale fotbalului,  Emil Săndoi şi “Grande” Gică Craioveanu, şi un fost elev al şcolii, o speranţă a fotbalului, care trebuie să confirme, Alexandru Băluţă .  Retultatele obţinute, de-a lungul timpului, de Şcoala “Decebal”, au avut o confirmare şi la sfârşitul lunii mai, când, la sediul instituţiei, s-a desfăşurat un schimb de experienţă, în cadrul proiectului “Salvaţi Pământul, nu avem alt loc în care să mergem!”. Manifestarea a vut loc în cadrul unui program Erasmus+, la care au participat elevi şi cadre didactice din Letonia, Ungaria, Turcia şi Italia. Echipa de la “Decebal” a fost formată din 9 profesori şi 22 de elevi, coordonatori fiind prof. Angelica Nuţă, director, şi prof. Dorina Goiceanu, director adjunct.