Tineri muzicieni pe scena de concert a Filarmonicii „Oltenia”

0
396

Elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu” îşi dau, din nou, concursul pe scena Filarmonicii „Oltenia”. Astă-seară, cu începere de la ora 19.00, publicul are acces liber la un dublu recital vioară – clarinet, protagonişti fiind elevi de la clasa de vioară a prof. Speranţa Şopov şi de la clasa de clarinet a prof. Gheorghe Pop, de la amintita instituţie de învăţământ. Este vorba despre Ioana Victoria Nedelcu (clasa a VII-a), Eduard George Cotoianu (clasa a X-a), Maria Alexandra Feraru şi Daniel Pîrvu (clasa a XI-a), care au ales să interpreteze compoziţii de W.A. Mozart, Pablo de Sarasate, Carl Maria von Weber, A. Haciaturian, Andre Messager ş.a. Recitalul face parte din seria „Tineri muzicieni pe podiumul de concert al filarmonicii”, care are loc în cadrul proiectului „Filarmonica Plus”.