Piaţa transferurilor (mercato) se deschide astăzi

0
371

Oficial, piaţa transferurilor îşi deschide azi porţile, urmând a reţine atenţia aproape tot sezonul estival. Despre unele posibile mari transferuri se discută deja, despre altele, deocamdată, se păstrează tăcerea. Gomoasa PSG, de pildă, şi-l doreşte nespus pe argentinianul Angel Di Maria, neadaptat la Manchester United, şi „Le Parisien” vorbeşte de o ofertă de 48 milioane de euro, deşi Man United a plătit anul trecut 75 de milioane de euro. În plus, PSG are nişte probleme cu fair-play-ul financiar. Potrivit „La Gazzetta dello Sport”, Bayern Munchen, în dorinţa de a-şi ranforsa sistemul defensiv, şi-l doreşete pe Mateo Darmian, fundaşul italian de la AC Torino, oferind 15 milioane de euro în timp ce clubul de Serie A reclamă 20. Puţin utilizat în sezonul încheiat de Jose Mourinho, fundaşul lateral brazilian Fillipe Luiz este curtat, potrivit „Marca”, de Real Madrid, dar internaţionalul carioca nu are intenţia de a părăsi Chelsea. Decât poate pentru Atletico Madrid, unde a avut o bună colaborare cu Diego Simeone. Campioana Angliei, Chelsea, susţine „The Sun”, oferă 30 de milioane de lire (41 milioane de euro) pentru atacantul Gonzalo Higuain, aflat la Napoli de doi ani, unde argentinianul a avut un bun sezon în Serie A, cu 18 goluri în 37 de partide de campionat şi opt în Europa League. „Gazzetta dello Sport” susţine că şi Juventus ar fi pe fir în situaţia în care se desparte de Carlos Tevez, făcând o ofertă de 60 de milioane de euro. Cum peste câteva zile începe Copa America, de bună seamă că nu puţini dintre jucătorii care vor ieşi în evidenţă vor suscita şi interesul marilor cluburi.