Evocăm rareori anvergura europeană a marelui fost primar al Craiovei, Nicolae Romanescu (1898-1899; 1901-1904; 1914-1916), deşi el este acela care s-a zbătut literalmente cu tot felul de îndărătnici şi pătimaşi locali, pentru modernizarea şi dezvoltarea economică a Craiovei, după modelul marilor oraşe europene, în care studiase şi le vizitase în vacanţă, spre a prelua şi implementa apoi, în oraşul său natal, veritabile „programe ecologice”. Spunea Nicolae Romanescu, în 1898, în momentul investirii sale ca primar în primul mandat, câteva lucruri de mare bun simţ: „Am combătut toate administraţiile comunale precedente în privinţa condiţiilor de igienă şi buna gospodărire a oraşului. Trebuie însănătoşit solul şi aerul, prin canale de apă şi plantări de pomi”. Ca ajutor de primar, prezent în prima şedinţă a Consiliului Local, Nicolae Romanescu făcuse o pledoarie, consemnată în procesul -verbal al şedinţei din 23 noiembrie 1894, pentru rolul plantaţiilor masive de pomi decorativi, necesari atât pentru sănătatea populaţiei, cât şi pentru înfrumuseţarea oraşului. Sănătatea populaţiei era, în opinia lui Nicolae Romanescu, indisolubil legată de amenajarea zonelor verzi. Pe suprafeţe cât mai mari. Mii şi mii de castani se vor planta pe arterele Craiovei. Istoricii Luchian Deaconu şi Otilia Gherghe, în lucrarea lor „Craiova, 1901-1916”, minuţios documentată şi coerent redactată, specialişti fiind în epoca Nicolae Romanescu, îl citează astfel pe acesta într-o referire de-a sa, din noiembrie 1896, la Grădina Mihai Bravu: „Un scriitor francez, Victor Papillon, zicea că viaţa o dă firul de iarbă”. Planul Grădinii Mihai Bravu fusese preparat de un anume domn Vitzel, un inginer foarte competent în amenajări dendrologice, fără plată, numai din dorinţa de a face un părculeţ care să facă cinste Craiovei. Nicolae Romanescu propunea Consiliului Local să exprime cel puţin o mulţumire, ca o chestiune de delicateţe faţă de acesta. Istoricii menţionaţi susţin, în temeiul cercetărilor făcute, că a fost declanşată „cea mai vastă campanie de plantări din istoria oraşului”, cu uliţele sale neprietruite, pline de colb vara şi de noroaie toamna. Să nu omitem că, la vremea respectivă, Craiova era reşedinţa celor mai bogaţi latifundiari din ţară, după cum nota tenorul Grigore Gabrielescu, în „Universul Olteniei”, la 25 noiembrie 1908. În ianuarie 1989, Nicolae Romanescu solicita Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor să pună la dispoziţia oraşului „10.000 de puieţi de pădure şi 20.000 de pomi de şleau”, „pentru plantarea pe maginea drumurilor din interiorul oraşului”. Primind un răspuns negativ, Primăria Craiova a reamintit ministrului de resort că oraşul cedase gratuit Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice 11 pogoane pentru Şcoala Normală de Învăţători, terenul pentru expoziţia regională, s.a.m.d. S-au făcut solicitări şi doamnei Eliza Opran „care avea o pepinieră, la moşia de la Işalniţa, unde trăia în singurătate”. La 3 martie 1899, Consiliul Local a fost informat că s-a intrat în „trataţii cu mai mulţi arhitecţi peisagişti pentru facerea planului Parcului Bibescu şi al altor grădini”, dintre toţi cel mai avantajos fiind Edouard Redont, arhitectul peisagist din Paris, deloc pretenţios sau, poftim, rezonabil în chestiunea financiară. Cele două deplasări ale acestuia, de la Paris la Craiova, pentru documentare, s-au concretizat în încheierea, la 12/24 aprilie 1989, a contractului „Înfiinţarea de parcuri, preumblări şi squaruri publice pentru înfrumuseţarea şi asanarea oraşului”, semnat de Nicolae Romanescu, primarul Craiovei şi Edouard Redont, arhitect peisagist din Franţa, Paris, Rue Demarquaz, no. 18. Dosarul final, cu documentaţia realizată de vestitul arhitect, va fi trimis la Paris, prin consulul general al României, pentru a participa la Expoziţia Internaţională din 1900, la care Primăria Craiova a primit „medalia de aur”, la grupa XVI, clasa 112, „Higienă”. Alertat de lucrarea „Geografia medicală a României”, publicată de dr. Charles Laugier, un belgian naturalizat, în privinţa mortalităţii prin tuberculoză – 149 cazuri la mia de locuitori – sănătatea craiovenilor va deveni un obiectiv cardinal al primarului Nicolae Romanescu. Va declanşa primul proiect de ecologie urbană şi va deveni părintele fondator al parcului care îi poartă numele. Întreaga viziune urbanistică a lui Nicolae Romanescu, concentrată în amenajarea de parcuri, păduri, locuri de promenadă, canalizare, alimentare cu apă, localuri noi pentru şcoli, se rezema pe ceea ce preluase din Europa Occidentală, în privinţa reţelei de salubrizare, igienă şi ecologie. A dus bătălii politice necurmate cu denigratorii săi care considerau „obiective de lux – costisitoare şi inutile” astfel de amenajări.
