Patriarhia Română a remis un comunicat de presă, destul de ambiguu, zicem noi, prin care se fac referiri la atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de politică şi campaniile electorale din acest an. Astfel, Sfântul Sinod al BOR, menţionează că, din respect pentru enoriaşii săi şi pentru opţiunea politică a fiecăruia, “preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret“. BOR mai arată că Sfintele Canoane interzic arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română să facă politică şi să fie membrii ai vreunui partid politic. De asemenea, feţelor bisericieşti nu le este permis să candideze la alegerile locale sau parlamentare şi nici să ocupe funcţia de aleşi sau de demnitari. Cu toate acestea, comunicatul Patriarhiei inserează că, prin dispensă, Sfântul Sinod a aprobat ca, în situaţii excepţionale, preoţii şi diaconii să candideze, însă, doar ca independenţi şi doar pentru statutul de consilier local şi consilier judeţean, cu aprobarea scrisă a ierarhilor lor. Cât de mult se poate “întinde” sintagma “situaţii excepţionale” nu se precizează, şi de bună seamă că derogările sunt uşor admisibile, din moment ce se face mărturisirea că “preoţii aleşi de cetăţeni” se vor suspenda de la slujirea liturgică pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Într-un fel se reiterează, din rutină, ceea ce se ştia. Clericul sau monahul implicându-se în politică, în calitate de candidat încalcă legământul propus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod şi regulamentele bisericeşti, abaterile de acest fel fiind de competenţa consistoriilor eparhiale. Ambiguitatea precizărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este… desăvârşită. Să ne înţelegem: prezenţa preotului şi diaconului într-o entitate a administraţiei publice locale nu este un capăt de lume. Mai degrabă o marginalizare premeditată, ceea n-ar sugera decât o formă de discriminare absurdă, ar crea confuzii de neînţeles. Sufletul lor rămâne curat atâta vreme cât luptă pe viaţă şi pe moarte cu diavolul, nu să se facă frate cu el ca să treacă tot felul de punţi, fiindcă vedem ceea ce se întâmplă cu aleşii noştri locali. Nu poţi să slujeşti şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, spune Sfânta Scriptură. O problemă, însă, totuşi există şi pare anevoios surmontabilă: Biserica este singura instituţie divino-umană din societatea noastră. Singurul jurământ pe care îl poate avea un preot este cel de credinţă faţă de Biserică. Preotul nu poate sluji decât pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. La învestirea unui consiliu local, sau judeţean, consilierii depun, potrivit legii, un jurământ aparte, uneori fără formulă religioasă, cu un conţinut special. Ca să conchidem, într-un fel, putem spune doar atât: nici da, nici nu. Deşi, în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
