37,5 milioane de euro vor fi alocate cercetării de urgență

0
3011

         În urma publicării în luna ianuarie a unei cereri de propuneri în valoare de 10 milioane de euro, Comisia Europeană a asigurat o sumă suplimentară de 37,5 milioane de euro alocate cercetării de urgență privind dezvoltarea de vaccinuri, tratamente și metode de diagnostic pentru COVID-19. Această acțiune face parte din răspunsul coordonat al UE  la amenințarea sănătății publice reprezentată de COVID-19.

            Datorită acestei finanțări suplimentare din programul Orizont 2020, Comisia crește la 47,5 milioane EUR finanțarea destinată apelului de urgenţă, lansat în luna ianuarie pentru a combate epidemia de COVID-19. Aceasta a permis selectarea a 17 proiecte care implică 136 de echipe de cercetare din întreaga UE și nu numai, care vor începe să lucreze la dezvoltarea de vaccinuri, noi tratamente, teste de diagnostic și sisteme medicale menite să prevină răspândirea coronavirusului.  „Finanțarea de urgență din cadrul programului Orizont 2020 permite cercetătorilor să-și înceapă imediat activitatea, pentru a combate epidemia de coronavirus pe mai multe fronturi. Comunitatea cercetătorilor a trecut la fapte extrem de rapid, ceea ce ne dă speranțe că vom fi în curând un pas mai aproape de obiectivul de a opri răspândirea virusului.”, a declarat Mariya Gabriel, comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, într-un comunicat de presă, remis redacţiei.

Cerere specială pentru a sprijini cercetarea în domeniul COVID-19

            La 30 ianuarie 2020, Comisia a lansat o cerere specială de exprimare a interesului   pentru a sprijini cercetarea în domeniul COVID-19, cu un buget inițial de 10 milioane EUR, mobilizat din fondul special pentru cercetarea de urgență a programului Orizont 2020 pentru cercetare și inovare. Comisia a primit 91 de propuneri în termenul foarte scurt de două săptămâni. Experți independenți au finalizat evaluarea propunerilor în timp record. În paralel, datorită calității excelente a propunerilor primite, Comisia a mobilizat fonduri suplimentare pentru a sprijini un număr mai mare de proiecte. Solicitanții au fost notificați la data de 4 martie. Comisia negociază în prezent acorduri de grant cu beneficiarii selectați.

 

Obiectul celor 17 proiecte va fi:

Dezvoltarea de noi vaccinuri. Cercetarea se va concentra asupra dezvoltării unui vaccin profilactic și a unui vaccin terapeutic, care vor fi utilizate pentru prevenire și, respectiv, pentru tratament.

Teste de diagnosticare rapidă la locul acordării asistenței medicale. Se vor depune eforturi sporite pentru a permite lucrătorilor sanitari din prima linie să pună un diagnostic mai rapid și mai fiabil, care va avea ca rezultat reducerea riscului de răspândire a virusului.

Noi tratamente, pentru care se va adopta o abordare dublă. În primul rând, accelerarea dezvoltării de noi tratamente aflate în curs de elaborare (inclusiv peptide terapeutice, anticorpi monoclonali și substanțe antivirale cu spectru larg), iar în al doilea rând, detectarea și identificarea de molecule care ar putea funcționa împotriva virusului, utilizând tehnici avansate de modelare și calcul.

Îmbunătățirea epidemiologiei și a sănătății publice, inclusiv a pregătirii și a răspunsului la apariția focarelor. Aceste proiecte vor contribui la dezvoltarea de sisteme de monitorizare mai bune pentru a preveni și pentru a controla în mod eficient răspândirea virusului, precum și pentru a contribui la evaluarea dinamicii sociale.