S-a definitivat calendarul inspecţiilor în învăţământ

0
382

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a stabilit graficul de monitorizare şi control, pentru acest semestru, al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, conform metodologiei în vigoare, prin adoptarea şi aplicare prevederilor Regulamentului de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MECTS nr. 5547/06.10.2011.

În stabilirea graficului de monitorizare şi control pentru semestrul al II-lea al anului şcolar 2017-2018 s-a ţinut cont de mai multe criterii: rezultatele la examenele naţionale (procentul de promovabilitate la Examenul Naţional de Bacalaureat şi notele mai mari de 5,00 la Evaluarea Naţională); ponderea notelor în scădere la examenele naţionale, comparativ cu anul de învăţământ precedent; ritmicitatea cu care trebuie să se desfăşoare inspecţia şcolară generală; numărul reclamaţiilor, sesizărilor, memoriilor înregistrate de unele unităţi de învăţământ; solicitarea şcolilor pentru efectuarea inspecţiilor.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, prin monitorizarea, îndrumarea, controlul şi evaluarea sistemică şi de proces se contribuie la asigurarea calităţii educaţiei, astfel încât activităţile din procesul educaţional să se raporteze la standardele de referinţă şi la bunele practici naţionale şi internaţionale. Vor fi realizate cinci tipuri de inspecţii: generale/de revenire; de specialitate (pe grupuri ţintă: profesori debutanţi, profesori cu rezultate deficitare, cadre didactice în unităţi cu rezultate slabe la examenele naţionale); tematice; de monitorizare/validare externă a procesului de autoevaluare; de evaluare externă în vederea acreditării. Echipele de inspectori vor fi formate de 2 – 8 membri, iar în acest semestru vor fi organizate 14 inspecţii generale, la două Colegii, un liceu teoretic, trei licee tehnologice, un Seminar teologic şi şapte şcoli gimnaziale. De asemenea, vor avea loc 20 de inspecţii de specialitate, şi două tematice, iar 14 vor fi de revenire la unităţile şcolare unde au avut loc inspecţii generale, în primul semestru. Toate acestea vor avea loc după un calendar bine stabilit. Cele generale se vor finaliza în iunie 2018, în aceeaşi lună fiind finalizate şi cele tematice şi de specialitate. Calendarul a fost modificat în funcţie de suspendarea cursurilor din cauza fenomenelor meteorologice extreme.