ABA Jiu şi ISU Dolj colaborează pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă

0
551

Administraţia Bazinală de Apă Jiu a găzduit săptămâna aceasta unul dintre cursurile de instruire a personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din administraţia publică locală, activitate desfăşurată în această perioadă de Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova.

Reprezentanţii ABA Jiu au dat curs invitaţiei reprezentanţilor ISU Dolj care, pentru atingerea obiectivelor şi o abordare cât mai aplicată a problematicii privind funcţiile  de sprijin şi colaborarea între instituţii pentru eficientizarea în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, au dorit să arate şefilor centrelor operative de la comune cum arată dotarea unui Centru de Intervenţie Rapidă de la „Ape”. Mai exact, personalul ABA Jiu a prezentat invitaţilor echipamentele aflate în dotarea instituţiei pentru prevenirea inundaţiilor şi riscurilor asociate, intervenţii la poluări accidentale.

CIR-ul ABA Jiu la nivelul judeţului Dolj este amplasat în punct-cheie, astfel încât echipele de intervenţie să se poată deplasa la locul unui eveniment în decurs de o oră şi jumătate – timp de reacţie „bun”.

Investiţie pentru intervenția în situații de urgență

Centrul de Intervenție Rapidă a ABA Jiu a fost dotat cu materiale şi mijloace pentru intervenția în situații de urgență generate de inundații și poluări accidentale: diguri gonflabile, mașini de umplut saci, pontoane cu motor, palplanșe metalice, palpanșe metalice și dispozitiv de bătut palplanșe, tractoare cu remorcă, sisteme de iluminat pe timp de noapte, motostivuitor, laborator mobil, trailere poluare, sistem raclaj, sistem river cât pentru măsurare viteză şi debit.

Investiţia aceasta a fost posibilă prin proiectul „WATMAN – Sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor – etapa I”, Axa Prioritară 5 – „Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc”, Domeniu major de intervenţie 1 – „Protecţia împotriva inundaţiilor”.

Cu acest prilej a fost explicat de către şeful CIR modul de intervenţie şi folosire a fiecărui material şi mijloc aflat în dotare. Astfel, reprezentanţii primăriilor aflaţi ieri la sediul CIR al ABA Jiu au putut afla detalii despre creşterea capacităţii de intervenţie în caz de calamităţi naturale, sistemele decizionale modernizate pentru acţiunile operative din timpul şi după producerea inundaţiilor; Optimizarea controlului în coordonarea exploatării construcţiilor hidrotehnice; date hidrologice îmbunătăţite şi integrate prin colectarea de mai multe date în secţiunile de râu unde nu există în acest moment staţii hidrologice; prognoza mai precisă a viiturilor şi a poluărilor într-o perioadă scurtă de timp, prin folosirea datelor colectate.