Potrivit recensământului populaţiei şi locuinţelor din 2011, populaţia Doljului era cifrată la 660.000 de persoane. Un indicator demografic care poziţiona Doljul între judeţele cu populaţie stabilă. Cu toate acestea, discuţia pe chestiuni demografice nu se încheie repede. În toamna anului 1990 păşeau în clasa I la nivelul Doljului, potrivit datelor ISJ Dolj, circa 14.000 de copii. În toamna trecută, doar 4.500 de copii au făcut acelaşi lucru. Admiţând o oarecare flotare a cifrelor fiindcă, de pildă, în 2012 numărul elevilor de clasa I a fost de 3.500, este evident faptul că avem „probleme demografice serioase”, despre care se păstrează tăcerea. În nu puţine localităţi rurale doljene, sporul natural este de ani de zile negativ şi, mai mult, numărul celor decedaţi înregistraţi la primării este totalmente precumpănitor în raport cu cel al naşterilor. Pe această dinamică a populaţiei – alertantă – de bună seamă că nu puţine localităţi mici, de sine stătătoare în acest moment, vor deveni şi mai mici, impunându-se imperativ comasarea lor, aşa cum s-a mai discutat. În dezbatere rămân dezechilibrele majore în sistemul de educaţie, pe piaţa muncii şi în sistemul de protecţie socială. Un raport al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, intitulat „Riscuri şi inechităţi sociale în România”, din 2009, a fost dat uitării. Multe din soluţiile formulate în raport sau în recomandări meritau avute în vedere, fiindcă nu tuşau nici o componentă politică şi ţineau seama de punctul de vedere al specialiştilor din sistemul public şi neguvernamental, din zona administrativă, de la toate nivelurile, din mediul academic şi de cercetare. Se recunoştea declinul demografic şi deteriorarea celei mai importante structuri a populaţiei – cea pe vârste – într-un context în care problemele redresării situaţiei demografice nu-şi aveau locul cuvenit pe agenda clasei politice. Se vorbea de migraţia populaţiei, cu consecinţele sale, şi asociat acestui fenomen era şi cel al copiilor de vârstă şcolară care îşi însoţesc părinţii în străinătate. Nu vom face prea multe referiri la raportul menţionat, aşa cum spuneam uitat, cert fiind un lucru: îmbătrânirea demografică se va accentua şi prin rămânerea în străinătate a migranţilor din cea de-a doua generaţie, copii actualilor migranţi, cei care vor reduce numărul de viitori părinţi în România. Prin efectele cumulative, migraţia temporară în străinătate a avut şi alt efect: multe localităţi au devenit mai sărace decât erau. Multe discrepanţe, de mai mare amplitudine, se fac resimţite de la o localitate la alta, chiar dacă peste tot se vorbeşte de asigurarea unui nivel minim de civilizaţie. Îmbătrânirea demografică este mai puternică în mediul rural decât în cel urban, generând şi o rată anuală mai mare de decese. Oricum am întoarce discuţia, ea există şi, din păcate, soluţii viabile, la îndemână, nu sunt identificate.
