Surpriza ministrului Nica: Elevii ar putea primi gratuit câte un mini-calculator

0
315

Elevii ar putea primi gratuit calculatoare miniaturale, a declarat, ieri, la Galaţi, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, precizând că proiectul ar putea fi finanţat “şi cu fonduri europene”.

Anul trecut, Google a dat 15.000 asemenea dispozitive gratis copiilor din Anglia. Am vorbit şi eu cu reprezentanţii unei fundaţii pentru ca şi în România să derulăm acest experiment. În Galaţi cu certitudine vom avea un astfel de experiment pentru a vedea care e gradul de interes al elevilor şi le-am cerut celor care sunt în Consiliul Naţional al Elevilor să facă în acest sens şi dacă e cazul, să intervenim şi la nivelul Guvernului cu un asemenea proiect care poate fi finanţat şi cu fonduri europene“, a declarat Dan Nica, la deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional al Elevilor, precizând că este vorba despre “un computer de mici dimensiuni” numit Rasberry Pi, care costă 35 de dolari şi care a fost inventat de un grup de profesori de la Cambridge (Anglia).

El a adăugat că acest calculator are o interfaţă grafică, permite dezvoltarea de programe, aplicaţii şi chiar jocuri, poate fi conectat la un televizor şi este bazat pe un sistem de operare gratuit, iar cei care l-au proiectat au vizat dezvoltarea creativităţii elevilor care nu au posibilităţi materiale pentru a-şi putea cumpăra un calculator.

Dan Nica a participat, ieri, la Galaţi, la deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional al Elevilor, la care iau parte circa 200 de elevi din toată ţara. La eveniment au mai participat ministrul Educaţiei, Remus Pricope, şi oficialităţile locale. (Mediafax)