Șumudică rămâne pe 3 în Turcia

0
574

Gaziantep, formația antrenată de Marius Șumudică, a pierdut în etapa a 18-a din Turcia, cu Sivasspor, scor 2-1. Partida din această zi a fost prima partidă pierdută de Gaziantep după patru luni de invincibilitate în Turcia, ultimul eșec fiind pe 12 septembie, 1-3 contra celor de la Galatasaray.

Cu Șumudică și Alin Toșca suspendați, Alexandru Maxim a deschis scorul pentru Gaziantep în minutul 4 și astfel a ajuns la 9 goluri înscrise în campionat. Sivasspor a restabilit egalitatea în sfârșitul primei reprize prin lovitura de cap a lui Hakan Arslan, după o centrare a lui Gradel. Faza golului egalizator a venit după ce cei de la Gaziantep au cerut o lovitură liberă, în urma unui duel în propriu careu. Arslan a reuși dubla în minutul 47, stabilind scorul final al partidei. Trupa antrenată de Șumudică a pierdut orice șansă de a egala în minutul 79 cand Jefferson a fost eliminat, din cauza unui lovituri cu cotul în figura unui adversar. Gaziantep rămâne pe locul 3 în Turcia, cu 31 de puncte, la trei puncte de liderul Beșiktaș, care are un meci mai puțin.

Șumudică gata să plece din Turcia: „E foarte greu să continui în aceste condiții”

“Clubul a anunțat că mi-a făcut o ofertă mai bună. Este o minciună. Mi-au cerut o reducere de 10%. Am oferit echipei 80.000 de euro din buzunarul meu, iar președintele m-a întrebat de ce îi dau jucătorilor și nu îi dau clubului. E foarte greu să continui în aceste condiții. Sunt la echipă până la finalul contractului (n.r – finalul acestui sezon). Vreau să muncesc în această țară, dar nu sunt respectat. Succesul meu este evident, dar asta este răsplata? Să-mi reducă salariul? Voi ați accepta asta? Consider această propunere drept o insultă. Contractul meu expiră la finalul sezonului. Sunt aici până la finalul sezonului, dar nu știu mai departe. O voi suna pe soția mea să-mi trimită bani”, a spus Șumudică.