Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea legii privind vânzarea terenurilor agricole extravilane către străini

0
284

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi cererea prin care solicită Parlamentului reexaminarea legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

Preşedintele îşi motivează cererea de reexaminare arătând că este necesară regândirea articolului 2, potrivit căruia prevederile legii se aplică atât persoanelor fizice – cetăţeni români, respectiv cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE), cât şi “persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene”.

“Această reglementare nu este clară întrucât trebuie prevăzut expres dacă legea se aplică şi persoanelor juridice având naţionalitatea română sau numai persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decât cele române. Precizarea este utilă deoarece un act normativ trebuie să fie predictibil şi previzibil”, arată preşedintele, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.

Traian Băsescu atrage totodată atenţia că legea ar urma să fie aplicabilă persoanelor juridice care au naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi, implicit, şi Agenţiei Domeniilor Statului, agenţie care ar urma să fie preluată de către Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare odată ce aceasta va fi înfiinţată.

“Vânzarea terenurilor agricole extravilane care se află în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului trebuie să se realizeze exclusiv printr-o procedură de licitaţie publică şi nu prin parcurgerea procedurii de vânzare-cumpărare reglementată de prezenta lege”, spune Băsescu.

Un alt articol care necesită îmbunătăţiri în opinia şefului statului este cel prin care se reglementează dreptul de preempţiune în cazul înstrăinării, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan. Articolul 4 stipulează că drept de preempţiune pot avea şi persoanele fizice cu vârsta de până la 40 de ani care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii şi statul, la preţ şi în condiţii egale, în ordinea stabilită prin lege.

“În această situaţie, legea nu oferă criteriile prin care aceste persoane pot face dovada calităţii de agricultor, art. 25 din lege prevăzând că se vor elabora norme metodologice pentru aplicarea legii. Apreciez oportun ca aceste criterii să fie prevăzute în cuprinsul legii, iar nu într-un act normativ inferior legii”, susţine Băsescu.