Sadova: Încep lucrările la sistemul de alimentare cu apă în toată comuna

0
479

Primarul comunei doljene Sadova, Eugen Safta, spune că încheie un an şi cu bune şi cu rele în administraţia locală, dar este optimist. Asta pentru că tocmai s-a încheiat achiziţionarea materialelor necesare pentru demararea lucrărilor la reţeaua de alimentare cu apă, care se va întinde în toată localitatea (în satele Piscu Sadovei şi Sadova), totalizând aproximativ 26 de kilometri. “Tocmai am terminat de făcut aprovizionarea cu materiale, pentru a demara lucrările de execuţie a sistemului de alimentare cu apă, în toată localitatea. Lucrarea va fi finalizată, cu siguranţă, în luna martie a anului viitor, şi urmează să depunem proiect pentru sistem de canalizare, existenţa reţelei de alimentare cu apă fiind esenţială în acest demers”, ne-a explicat Eugen Safta. S-a turnat şi asfalt pe drumurile din localitate, în jur de 30 de km, iar despre proiectele pentru anul viitor, primarul comunei Sadova spune că sunt multe investiţii avute în vedere pentru comunitate, dar preferă să nu se laude cu ce va face, împreună cu angajaţii Primăriei şi Consiliul Local, ci să le vadă mai întâi realizate.