Florin Cîţu s-a întâlnit cu oamenii de afaceri craioveni

0
497

Oamenii de afaceri din Craiova au avut  ieri, la Hotel Plaza, o întâlnire electorală cu ex-bancherul Florin Cîţu, candidat la Senatul României, aflat pe o poziţie eligibilă, locul al II-lea, pe listele de la Bucureşti. Florin Cîţu, 44 de ani, este un economist de succes, care s-a făcut cunoscut prin poziţiile sale virale faţă de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Nu a mai făcut politică şi este unul dintre cei care a creionat programul economic al PNL. Lipsa forţei de muncă, ajutoarele sociale pe care unii le-au obţinut ilegal şi relaţia dintre omul de afaceri şi ANAF, au fost subiectele de interes dezbătute la Craiova.

pnlCandidatul la Senatul României, Florin Cîţu are o vastă experienţă profesională în domeniul bancar. A lucrat la Young & Rubicam SUA, Banca Naţională a Noii Zeelande, EIB Suedia şi ING România. A studiat macroeconomie aplicată la Grinnell College şi Iowa State University, la Grinnell College a obţinut bursă pentru singurul student din estul Europei şi a finalizat programul în 2 ani faţă de 3 ani durată. „A fost o discuţie foarte interesantă  cu oamenii de afaceri din Craiova. De fapt am discutat cu foarte mulţi oameni de afaceri din România în această campanie electorală şi este clar că toţi au cam aceleaşi probleme. Peste tot oamenii de afaceri se plâng de o lipsă a forţei de muncă. Ceea ce pare ciudat, pentru că concomitent vorbim de şomaj. Oamenii de afaceri nu mai găsesc forţă de muncă, dar nu e vorba numai de forţa de muncă calificată, nu mai găsesc nici forţă de muncă necalificată. O altă problemă ar fi relaţia dintre oamenii de afaceri cu ANAF-ul…”, a precizat ex-bancherul Florin Cîţu.

Lipsa forţei de muncă necalificată

Liberalii susţin că au soluţii în programul lor de guvernare, sincronizat foarte bine cu programul premierului Cioloş pentru problemele ridicate de oamenii de afaceri din ţară. „Pentru ambele situaţii, atât PNL-ul, cât şi eu, personal avem câteva soluţii. Pe piaţa forţei de muncă ne-am confruntat cu aceleaşi probleme şi în anii 2005-2006. Atunci am remarcat primele îngrijorări ale oamenilor de afaceri la problema lipsei forţei de muncă  şi s-a rezolvat odată cu dezvoltarea economică. Atunci nu era Uniunea Europeană şi nu se pleca foarte uşor din ţară. Odată cu intrarea în UE, o bună parte a forţei de muncă a plecat. Am identificat totodată, cu ajutorul oamenilor de afaceri şi nu numai şi o altă problemă, în afară de cea  a migraţiei. Ajutoarele sociale, care se pare că sunt un competitor foarte acerb pentru munca plătită. Vorbim de oameni care nu găsesc forţă de muncă necalificată, care să muncească cu ziua sau în baza unui contract pe perioadă nedeterminată, în mod special în agricultură. Sunt foarte multe exemple, pe care le-am primit astăzi, comune întregi care de la un număr de 8 care aveau nevoie de ajutoare sociale s-a ajuns la 200 de persoane beneficiare de ajutor social. În programul nostru economic, avem prevăzut o măsură şi anume aceea de a ne uita foarte atent la modul în care sunt distribuite aceste ajutoare. Adică, să le obţină doar cei care au într-adevăr nevoie de ele şi nu cei care le obţin ilegal”, a mai spus Cîţu.

Se doreşte eliminarea reglementării 088…

A doua parte a dezbaterii s-a referit la relaţia statul – oameni de afaceri şi s-a mers pe exemple concrete şi  foarte diverse. „Relaţia ANAF – persoană juridică; ANAF – persoană fizică a ajuns într-un punct foarte critic. Şi asta se vede prin faptul că foarte mulţi oameni nu mai vor să deschidă o afacere în România şi asta pentru că nu mai vor să aibă discuţii cu statul. O să vă dau un exemplu până unde s-a ajuns. Aceea reglementare 088 a făcut ca România să scadă în topul competitivităţii, anul acest, cu opt poziţii. Asta însemană pentru noi costuri mai mari pentru finanţare internaţională, înseamnă investitori străini care nu mai vor să vină în România pentru că este greu să faci afaceri. Relaţia ANAF contribuabil trebuie neapărat schimbată. Acest 088 va fi eliminat imediat cum vom câştiga alegerile. Alte măsuri care vor ajuta imediat ar fi scăderea numărului de declaraţii pe care trebuie să le depună un angajator. Un om de afaceri are peste 55 de declaraţii pe care trebuie să le depună într-un an, 20 dintre ele pentru impozit şi noi le vom reduce la 5. O altă problemă e cea legată de accesul companiilor în timp real la contul de la Trezorerie şi la fişa plătitorului… Discuţia de astăzi (n.r. ieri) a fost aşadar despre oamenii de afaceri şi problemele lor”, susţine candidatul PNL la Senatul României, Florin Cîţu.