Concert Ceaikovski în „Stagiunea Prieteniei”, cu muzicianul american Robert Gutter la pupitrul dirijoral

0
406

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, dirijată de Robert Gutter (S.U.A.), va prezenta mâine-seară, de la ora 19.00, un concert Ceaikovski, cu participarea violoncelistului Ovidiu Marinescu, muzician român stabilit în America de Nord. Programul include „Furtuna”, fantezie simfonică după Shakespeare, op. 18 (primă audiţie); Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33; Suita nr. 3 în Sol major pentru orchestră, op. 55. Evenimentul se va desfăşura în cadrul „Stagiunii Prieteniei” (14 octombrie 2016 – 16 iunie 2017) şi este precedat, astăzi, ora 18.00, de întâlnirea „AmiTEA”, în Trend Studio (lângă cinematograful „Modern”), unde cei doi artişti invitaţi vor povesti despre prietenie şi muzică. Biletele costă 30 lei, 20 lei pentru pensionari şi 15 lei pentru elevi şi studenţi.

40 de ani de activitate în slujba muzicii

Robert GutterNăscut la New York, în 1938, Robert Gutter a absolvit Liceul de Muzică şi Artă din oraşul natal şi Universitatea de Muzică Yale. A primit Diploma de la Accademia Chigiana din Siena, unde a studiat cu Franco Ferrara, şi a predat în unele dintre cele mai renumite universităţi americane. A fost director muzical al Orchestrei Simfonice din Fayetteville şi al celei din Greensboro, Carolina de Nord, în 1996 fiind numit dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Naţionale din Kiev – Ucraina. Un an mai târziu a fondat Institutul Internaţional pentru dirijori, la Kiev.

De-a lungul carierei, a susţinut concerte în peste 25 de ţări, cu orchestre din Ucraina, St. Petersburg, Lituania, Stuttgart, Londra, Irlanda, Toronto, Bucureşti sau Mexic. A fost invitat ca dirijor principal pentru a efectua turnee cu orchestre importante, inclusiv Orchestra Maggio Musicale din Florenţa, Moravia Filarmonica din Viena, Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova, Orchestra de Camera din New Catania şi Orchestra de Camera din Tenerife. În 1993, a fost selectat ca membru al Juriului Internaţional al Concursului Silvestri. Un an mai târziu, a efectuat şapte concerte în Spania şi Germania, cu Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti.

Dirijează şi este apreciat în peste 40 de ţări, inclusiv în oraşele mari ale lumii: New York, Washington, Londra, Paris, Viena, Milano, Florenţa, la Madrid, Stuttgart şi Tienjin (China).  În prezent, este director muzical al Filarmonicii din Greensboro, abordând lucrări simfonice, de operă, camerale şi corale, compuse în secolele XVIII-XIX. În cei 40 de ani de activitate, s-a dedicat orchestrelor din Statele Unite şi străinătate.

Revine din S.U.A. pentru a gusta şi din succesul „de acasă”

Ovidiu MarinescuOvidiu Marinescu provine dintr-o familie pasionată de muzică clasică din Bucureşti, după 1989 stabilindu-se în S.U.A. Artistul este violoncelist, dirijor şi, de asemenea, conferenţiar la West Chester University, Pennsylvania. Deschis la muzică contemporană, a interpretat la violoncel, în primă audiţie, compoziţiile fratelui său, Liviu Marinescu, dar şi muzică de film sau lucrări electro-acustice create de compozitori şi cineaşti (ca, de exemplu, într-un program multimedia la Centrul Annenberg din Philadelphia, 2006).

«Ovidiu Marinescu trăieşte pe continentul Americii de Nord, dar s-a întors adesea cu plăcere în ţară să guste şi din succesul „de acasă”. A cântat la violoncel în diverse oraşe, cum sunt Bucureşti, Iaşi, Braşov, Craiova, iar în 2012 a fost invitat, în dublă ipostază, de dirijor şi solist, pentru un concert susţinut de Orchestra Naţională de Cameră Radio din Bucureşti. Muzician talentat şi dascăl apreciat, s-a afirmat pe numeroase scene europene şi americane, devenind astfel ambasador de excepţie al culturii şi muzicii româneşti», se precizează într-un comunicat de presă al Filarmonicii „Oltenia”.