Prof. Nikolaos Papageorgiou, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

0
4822
Conducerea Universităţii din Craiova organizează timp de patru zile, începând de ieri, Zilele Facultăţii de Ştiinţe, dedicate celebrării a 6 decenii de învăţământ în domeniul Ştiinţelor la Universitatea din Craiova.

Evenimentele au debutat ieri, în Aula „Mihai I al României”, de la ora 9.30 cu înmânarea diplomelor absolvenților din promoția 2019, cu premierea celor mai buni de către companii. Ulterior s-a deschis un workshop cu participarea angajatorilor, studenților și cadrelor didactice la care vor fi discutate probleme legate de angajabilitate, de așteptările angajatorilor și ale studenților, proiecte care se vor dezvolta în regiunea S-V Oltenia, iar la orele prânzului a fost organizat un târg de joburi pentru studenți și absolvenți, la care au confirmat participarea peste 20 de angajatori. Au fost inaugurate laboratoare didactice şi de cercetare, realizate în cadrul unor proiecte europene sau prin intermediul unor sponsorizări.

Astăzi, conferinţa aniversară
Astăzi, ora 9.00, în Aula „Mihai I al României”, va avea loc o conferință aniversară la care vor participa 44 invitați din ţară şi peste hotare, reprezentanți ai unor instituții de renume precum: Institute ale Academiei Romane, Societăți de specialitate, Agenția Spațială Romana, IBM Research Zurich, National Technical University of Athens, Université Paris-Dauphine, randenburg University of Technology Cottbus, delegaţii ale marilor universităţi din ţară: București, Iași, Cluj, Timișoara, Oradea, Constanţa, Pitești, Târgoviște, Sibiu etc.
În aceeași zi va fi decernat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Prof. Nikolaos Papageorgiou, personalitate de renume in domeniul matematicii, colaborator al Facultății de Științe. Conferința va cuprinde și o sesiune de lecții în domeniul științelor, cu abordări interdisciplinare și o sesiune de postere ale studenților doctoranzi şi post-doctoranzi ai Facultății, sub titlul „Știința şi viața”. Sesiunea de postere va avea loc în holul Aulei „Mihai I”, pe 8 noiembrie, de laora 13.30.
Pe 9 și 10 noiembrie vor fi organizate o serie de mese rotunde pe probleme de actualitate din cercetare, oportunitatea realizării unor parteneriate care să crească șansele de a câștiga mai multe proiecte de cercetare. În perioada 7-10 noiembrie, vor fi inaugurate laboratoare didactice şi de cercetare, realizate în cadrul unor proiecte europene sau cu sprijinul agenţilor economici parteneri ai Universităţii şi ai Facultăţii.