Masă caldă pentru elevi

0
431

Liceu BarcaGuvernul României a aprobat un Program-pilot de acordare a unei mese calde pentru preşcolari şi elevi, în acest an şcolar, dar care, până în acest moment, nu este legiferat. Sunt cuprinse 50 de unităţi de învăţământ, la nivel naţional, care ar putea asigura o masă caldă sau un pachet pentru copii. Între acestea, din judeţul Dolj se numără Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” din Bârca.

Programul este destinat combaterii abandonului şcolar, iar finanţarea, în valoare de circa 35 de milioane de lei, vine de la bugetul de stat, cu posibilitate de suplimentare de către autorităţile locale, în limita sumei aprobate de legislativul local, conform veniturilor proprii. Produsele alimentare distribuite elevilor şi preşcolarilor vor respecta cerinţele de conformitate prevăzute în regulamentele europene. Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică vor verifica respectarea normelor şi condiţiilor igienico-sanitare şi a alimentaţiei sănătoase în distribuţia alimentelor.

În Programul-pilot au fost selectate 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu grade de complexitate şi particularităţi educaţionale diferite, o primă categorie fiind cea a unităţilor din medii geografice izolate sau greu accesibile ori cu familii care au mai mulţi membri plecaţi în străinătate şi, nu în ultimul rând, provenind din etnii minoritare.

«Din ceea ce este, în prezent, putem vorbi despre un proiect care nu este apărut în legislaţie. Deocamdată, este  doar o dezbatere, iar din judeţul Dolj este cuprins Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” din Bârca», a precizat prof. Lavinia Elena Craioveanu, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar General Dolj. La rândul său, directorul în funcţie al Liceului Teoretic „Adrian Păunescu”, prof. Petre Dumitru, a declarat: „Este adevărat, suntem cuprinşi în acest Program-pilot, dar aşteptăm metodologia de aplicare. Practic, sunt cuprinşi 503 elevi, din toate ciclurile de învăţământ, care sunt şi din zonele adiacente: Giurgiţa, Măceşu de Jos, Măceşu de Sus, Cârna. Pentru ei ar fi un lucru extraordinar, fiindcă aceşti copii merită tot efortul, cu atât mai mult cu cât se doreşte diminuarea abandonului şcolar”.