Meteorologii au emis două avertizări cod galben de ploi, vânt şi ninsori la munte, una dintre ele fiind valabilă până astă-seară, la ora 20.00. Ulterior, temperaturile scad foarte mult, vremea devenind rece pentru această perioadă a anului.
Prima avertizare cod galben de ploi, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană înaltă a intrat în vigoare aseară, la ora 22.00, şi este valabilă până astăzi, la ora 20.00. În intervalul menţionat va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 şi izolat 30 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze care ajung la 60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h.
Al doilea cod galben a intrat în vigoare în noaptea de luni spre marţi şi este valabil până azi la ora 14.00. În sudul Banatului, vestul şi nordul Olteniei şi în nordul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Meteorologii anunţă că ploile vor continua şi în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că în zilele de 9 şi 10 noiembrie vremea va deveni rece pentru această perioadă din an. (Mediafax)