Premiul Nobel pentru iniţiatorii laserului de la Măgurele

0
490

Premiul Nobel pentru fizică le-a fost acordat cercetătorilor Arthur Ashkin, Gérard Mourou și Donna Strickland pentru activitățile lor de pionierat în ce privește laserul. Inițiator și coordonator al proiectului Extreme Light Infrastructure (ELI), care implică și România, Gérard Mourou a avut contribuții majore la dezvoltarea unor tehnologii folosite la scară globală în aplicațiile industriale sau chiar în medicină, la operațiile oftalmologice.

Încă din 1985, Gérard Mourou și Donna Strickland au pus bazele pentru tehnologiile utilizate în ziua de azi, în domeniu. Cercetătorii au fost recompensați cu premiul Nobel pentru realizările lor în generarea pulsurilor optice ultrascurte şi de înaltă intensitate. “Îi felicit călduros pe Arthur Ashkin, Gérard Mourou și Donna Strickland pentru realizarea lor. Sunt mândru că finanțarea din partea UE a susținut unul dintre laureații premiului Nobel de anul acesta pentru a contribui la perfectarea fizicii laserului. Descoperirile lor ne vor ajuta pe toți să rămânem în cel mai avansat punct al orizonturilor științifice...“, comisarul european Carlos Moedas, responsabil pentru cercetare, știință și inovare.

Gérard Mourou a primit finanțări de 500.000 euro, între 2012-2015, pentru proiectul ICAN (International Coherent Amplification Network), care ar putea rezolva problema deșeurilor nucleare. Proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI(link is external)), care include și laserul de la Măgurele, a fost inițiat de Mourou în 2005, urmând ca întreaga rețea care cuprinde locații din România, Cehia și Ungaria să devină complet operațională în 2019. Proiectul este inclus pe harta Forumului Strategic European pentru Infrastructuri de Cercetare.