Doi hoţi încarceraţi

0
1183

Poliţiştii craioveni au reţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din judeţul Mehedinţi, care, în perioada 9 iulie – 4 octombrie 2018, a comis şase infracţiuni de furt din locuinţă. Acesta, în intervalul amintit, s-a deplasat la domiciliul unor bătrâni din Craiova şi, sub pretextul că le vinde legume la preţuri avantajoase, întra în locuinţele acestora, de unde a sustras mai multe bunuri, valoarea prejudiciului fiind de 10.000 de lei. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior instanţa luând măsura arestării preventive pentru 30 de zile. De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu sprijinul Interpol, au extrădat din Italia un bărbat de 34 de ani, urmărit internaţional, care avea un mandat de executare a pedepsei de trei ani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, act emis de Judecătoria Segarcea.