PNL: O decizie –internă- de risc ridicat

0
730

Bogdan Tiberiu Iacob, pe site-ul Inpolitics.ro, atrage atenţia asupra deciziei adoptate de conducerea PNL privind interzicerea participării parlamentarilor la şedinţa de plen, care ar putea avea consecinţe juridice devastatoare, inclusiv radierea partidului pe cale legală. Concret, boicotul premeditat al unei şedinţe a Parlamentului României încalcă Legea 96/2006, Legea partidelor 14/2003 şi însăşi Constituţia ţării. Prin decizia nr. 14 din 8 septembrie a.c. a Biroului Politic Naţional al PNL, la art. 3 „se mandatează parlamentarii PNL să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, la şedinţa Birourilor plenurilor reunite, unde se va discuta calendarul moţiunii USR-Plus – AUR, depusă nelegal, până la verificarea legalităţii semnăturilor. Liberalii au trecut peste toate normele legislative, printr-un document oficial, şi nu printr-o decizie secretă, care măcar nu putea fi dovedită. Ei au ameninţat în textul deciziei –confirmând juridic- cu sancţiuni la adresa parlamentarilor care nu o respectă.