Dan Barna a pierdut partida!

0
619

Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi vicepremierul demisionar Dan Barna, co-preşedinte al USR-Plus, care a avut loc, ieri, la Palatul Cotroceni, timp de aproape o jumătate de oră, l-a „lămurit” pe acesta din urmă. Ceea ce el numeşte un eşec, o întâlnire formală, chiar benignă, cum s-a exprimat eufemistic într-o declaraţie de presă înseamnă de fapt… pierderea partidei. Că a fost invocat în discuţie Congresul PNL, care în opinia fostului vicepremier ţine toată România în loc are mai puţină relevanţă. Şi Dan Barna a înţeles. O moţiune de cenzură împotriva guvernului din care el însuşi face parte, doar pentru a „izgoni” premierul Florin Cîţu şi a supravieţui apoi restul miniştrilor plus-userişti este de acum un scenariu dezavuat. Vicepremierul Dan Barna a jucat tare, la şantaj, cu nemăsurată îndrăzneală, dar scoaterea miniştrilor –prin demisii- din guvern va avea costuri, nu doar de imagine sau în plan electoral, deloc uşor de decontat, inclusiv în perspectiva apropiatului congres al formaţiunii politice. „Nu suntem un partid care face „bambilici” cu demisii depuse şi retrase”, a clamat Dan Barna, strategul plus-useriştilor, care visa la resetarea ţării. Ce mutări ar mai putea face Dan Barna, imediat, după ce astăzi premierul Florin Cîţu i-a propus retragerea moţiunii de cenzură, este greu de anticipat. Celălalt lider al formaţiunii, Dacian Cioloş, reţinut de o întâlnire cu Emmanuel Macron, la Paris, în calitatea sa de lider al Renew Europe, putea rămâne acolo. Un tandem al oportuniştilor şi ipocriţilor care se prefac a fi uitat de campaniile împotriva familiei tradiţionale, promovarea libertăţilor sexuale cu toate deviaţiile cunoscute, cochetează de acum cu falimentul politic. USR-Plus s-a dovedit incapabil să construiască o formulă de consens. La demiterile miniştrilor Vlad Voiculescu şi Ion Stelian, plus-useriştii au încercat o măsură de retorsiune: bascularea premierului. Nu le-a ieşit şi momentan se află în şpagat: şi la guvernare şi în opoziţie. Cum sunt neantrenaţi pentru aşa ceva, poziţia devine dureroasă la un moment dat.