Naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria

0
92

nasterea_maicii_domnului_4Anul bisericesc ca structură calendaristică se întinde tot pe o perioadă de douăsprezece luni ca şi anul calendaristic universal, diferenţa fiind făcută de data de începere a fiecăruia: anul bisericesc avându-şi obârşia la data de 1 septembrie, iar cel calendaristic la data de 1 ianuarie.

Începutul anului bisericesc este luminat de naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioarei Maria, care se constituie în prima mare sărbătoare anual-bisericească, cunoscută şi sub denumirea praznicală „Naşterea Maicii Domnului”. Înlăturând bariera timpului până către sfârşitul anului bisericesc se poate constata limpede că Preasfânta fecioară Maria este personalitatea marcantă care încheie desăvârşit ciclul anual bisericesc prin prăznuirea sfintei sale adormiri la data de 15 august, cunoscută în popor şi sub denumirea de Sfânta Maria Mare.

Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită la data de 8 septembrie, denumită fiind generic Sfânta Maria Mică. Părinţii bisericeşti au rânduit prăznuirea acestei sfinte sărbători la această dată prin faptul că 8  pe lângă diferitele conotaţii scripturistice reprezintă cifra veşniciei şi a plenitudinii. Tocmai pentru aceasta ziua praznicală ne pune în vedere faptul că toţi suntem chemaţi la naşterea noastră în veşnicia Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. Prin acordul predilect şi supunerea ei necondiţionată, fecioara Maria, cu lucrarea Duhului Sfânt şi prin umbrirea Tatălui Ceresc, avea să nască ca Om în această lume efemeră pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta Biserica o preamăreşte ca fiind: mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care pe Dumnezeu Cuvântul a născut.

 

Cadrul liturgic al sfintei sărbători

În vederea pregătirii sufleteşti a credincioşilor, toate praznicele împărăteşti, inclusiv cele închinate Maicii Domnului sunt precedate de un anumit timp de pregătire, de înainte-prăznuire. Înaintea prăznuirii Naşterii Maicii Domnului este sărbătorită în fiecare an la data de 7 septembrie, cu o zi înainte de marele praznic împărătesc. De altfel sărbătorile au în posesia lor şi o perioadă de prelungire sau continuare a serbării, numită după-prăznuire. Generic vorbind, această perioadă poate fi asemănată cu un ciclu complet de 24 de ore, un ciclu complet al soarelui pe parcursul unei zile, care mai înainte de a ajunge în puterea funcţiunii sale îşi trimite razele mai înainte, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Cea dintâi zi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătorii, iar ziua din urmă a după-serbării are o denumire de origine slavonă, numită odovanie, sfârşitul sau încheierea sărbătorii.

 

Încadrarea istorică a naşterii Maicii Domnului

Sfânta fecioară Maria s-a născut în localitatea Nazaret, în familia sfinţilor şi drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana. După obârşia tatălui ei Ioachim, ea se trăgea din seminţia lui Iuda, având ca strămoş pe regele David. Mama ei Ana, provenea din seminţia preotească-iudaică a lui Levi. Ana era totodată mezina preotului Matihia din neamul preotesc al lui Aaron, împlinindu-se profeţia mesianică privind descendenţa preotească şi împărătească a lui Hristos. Este binecunoscut faptul că la poporul evreu familiile lipsite de copii erau considerate a fi blestemate de Dumnezeu din cauza păcatelor lor şi a strămoşilor lor. Din nefericire sub incidenţa acestui dispreţ, intra şi familia sfântă a drepţilor Ioachim şi Ana, ba mai mult decât atât, sufereau diferite umilinţe şi ocări publice, dintre care unele din ele au rămas consemnate în diferite tradiţii apocrife. De pildă este sintetizat faptul că un evreu din seminţia lui Ruben l-a umilit profund pe bătrânul Ioachim în timp ce se afla în templu şi aducea jertfă lui Dumnezeu, spunându-i: „ De ce îţi aduci darurile tale mai înaintea altora? Tu eşti nevrednic pentru că nu ai copii, pentru cine ştie ce păcate ascunse aţi făcut”. Toate aceste vorbe de ocară au întristat mult sufletele drepţilor Ioachim şi Ana, dar nu au zădărnicit nicio clipă iubirea profundă pe care şi-o purtau unul altuia şi amândoi pentru Dumnezeu. Ana obişnuia să se roage lui Dumnezeu cu lacrimi în curtea casei sale, la umbra unui  dafin,  iar Ioachim îşi păstorea turmele sale însingurat şi întristat profund de durerea ocării sale. Ascultându-le însă rugăciunile, Dumnezeu va trimite pe îngerul său, arhanghelul Gavriil, care îi vesteşte sfintei Ana că va naşte un copil. La vremea cuvenită, cuvântul îngerului s-a împlinit, iar Ana cea stearpă a născut un prunc pe nume Maria. Nu se cunosc prea multe date biografice despre copilăria Maicii Domnului, se ştie însă că pruncul a crescut alături de părinţii săi până la vârsta de trei ani, iar începând cu această vârstă, părinţii evreilor puteau să îşi închine copiii lui Dumnezeu prin încredinţarea lor la Templul din Ierusalim, lucru care s-a întâmplat şi cu pruncul Maria, vreme de 12 ani.

Atestare documentară

Informaţiile care au ajuns la noi peste veacuri legate de naşterea Maicii Domnului nu le regăsim în Sfânta Scriptură, ci în scrierile apocrife. Cea mai reprezentativă sursă de inspiraţie o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o alcătuire de factură iudeo-creştină din sec. al II-lea. Această sărbătoare este prezentă în cadrul liturgic şi al altor popoare: copţii egipteni şi iacobiţii sirieni, despărţiţi de altfel de Biserica Ortodoxă după Sinodul al IV-lea Ecumenic. Luând în considerare toate aceste detalii putem afirma că sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului s-a definitivat în forma actuală undeva între Sinodul al III-lea Ecumenic (431) şi Sinodul al IV-lea Ecumenic (451). Totodată în sec. al VI-lea Sfântul Roman Melodul compune pentru acest praznic împărătesc condacul şi icosul păstrate până astăzi în rânduiala slujbei zilei în Mineiul ortodox. La începutul sec. al VIII-lea (715), Sf. Andrei Criteanul scrie şi el în cinstea acestei sărbători patru predici şi un canon, care se cântă la utrenia acestei sărbători.

Cât priveşte Biserica Apuseană sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului avea să se generalizeze mult mai târziu către sec. IX-X.

                                                                                                                           Pr. NICOLAE PREDOI