Catalonia face secesiune în indiferenţa Europei!

0
392

spaniaMajoritatea independentistă din Parlamentul regional şi Guvernul autonom de la Barcelona au arătat, miercuri, intenţia lor de a merge până la capăt în privinţa secesiunii, votând legea care permite organizarea la 1 octombrie a.c. a unui referendum pe această chestiune. Cu 72 de voturi pentru, 52 de voturi contra şi 11 abţineri, într-o atmosferă tensionată, separatiştii şi-au impus dorinţa de divorţ. Deşi serviciul juridic al Parlamentului catalan avertizase că luarea în discuţie a legii privind referendumul contravine deciziei Curţii Constituţionale de la Madrid pe acest subiect, iar secretarul general al Adunării a refuzat să participe la procedură, convocarea referendumului pentru 1 octombrie a.c. a devenit posibilă. În Hemiciclul catalan împărţit în două tabere, una ostilă independenţei şi o majoritate favorabilă secesiunii, discuţiile purtate au fost extreme de aprinse. Guvernul spaniol a răspuns, deja, cu tot arsenalul juridic şi întreaga forţă retorică. Vicepremierul Soraya de Santa Maria a denunţat “o lovitură în forţă” contra democraţiei prin metode specifice regimurilor totalitare. Numărul doi al guvernului condus de Mariano Rajoy a anunţat sesizarea Curţii Constituţionale pentru punerea în discuţie a legii referendumului pe ordinea de zi. Guvernul de la Madrid cere deja urmărirea penală a preşedintelui Parlamentului catalan, Carme Forcadell şi a membrilor biroului care au adoptat această decizie. Spania, deloc departe de un blocaj politic, prin faptul că are un guvern minoritar, se poate confrunta, în curând, cu o altă mare problemă, la care Uniunea Europeană până acum a privit indiferentă.